A fost semnat contractul pentru înființarea unei noi fabrici de muniție la Târgu Jiu, județul Gorj, în parteneriat cu compania americană US Ballistic (USBL). Uzina Mecanică Sadu va produce muniție NATO de 155 mm, unul dintre cele mai căutate calibre în contextul războiului din Ucraina.
Investiția se ridică la 25 de milioane de dolari în următorii cinci ani, iar compania americană estimează angajarea a 150 de persoane în primii doi ani, cu extinderea treptată a personalului în următorii patru ani. Proiectul include și lucrări ample de infrastructură în incinta uzinei – reparații de magazii, drumuri și utilități – care vor rămâne în proprietatea UM Sadu.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, subliniază că investiția aduce și un important transfer de tehnologie, considerat „un salt imens de tehnologie și de ambiție pentru UM Sadu”.
Pe lângă investiția directă, acordul prevede plata unei chirii de 20 de milioane de euro către UM Sadu pe o perioadă de zece ani, primul an fiind achitat în avans. Ministrul arată că uzina, care pierdea anual aproximativ 500.000 de euro doar pentru paza unei zone ajunse în paragină, va beneficia acum de venituri stabile și de relansarea activității.
Producția de muniție de 155 mm se înscrie în efortul NATO de refacere a stocurilor și de creștere a capacității industriale. Pentru UM Sadu, contractul marchează o revenire în industria de apărare, după ani în care a funcționat mult sub capacitate.


