sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEconomico-socialSocialUn nou transplant de organe, la Spitalul Județean Satu Mare

Un nou transplant de organe, la Spitalul Județean Satu Mare

Un nou transplant de organe a avut loc la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Familia unei paciente aflată în moarte cerebrală a găsit puterea de a preschimba suferința lor în speranță pentru alţi semeni, fiind de acord cu donarea de organe și astfel să salveze viețile altor semeni aflați în cumpănă.

Graţie acestei decizii, alături de profesionalismul echipei de coordonare a spitalului sătmărean, formată din Dr. Carmen Fiț – coordonator de transplant, Dr. Vitalie Moroșanu – kdp, a efortului colectivului din secţia ATI, alţi pacienţi se vor putea bucura de viaţă în urma intervenţiilor de transplant hepatic și renal. Intervenţia de prelevare încheiată vineri dimineață este cea de-a doua realizată de la începutul acestui an la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare.

Echipa de chirurgi a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, a realizat intervenția de prelevare ficat, iar cea a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de Dr. Dan Pop, intervenţia de prelevare rinichi.

“Generozitatea, solidaritatea, profesionalismul şi dăruirea s-au întâlnit din nou la Satu Mare, aducând speranţa la o viaţă mai bună pentru alţi oameni aflaţi în suferinţă. Mulţumim din suflet celor care au puterea să dăruiască viaţă dincolo de durerea lor! Transmitem sincere condoleanţe familiei şi mulţumim cu respect şi recunoştinţă pentru decizia dificilă, dar plină de generozitate, pe care au fost nevoiţi să o ia”, transmite echipa Agenției Naționale de Transplant.

Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni, viața unui alt pacient fără altă șansă a putut fi salvată în urma intervenţiei de transplant hepatic. Intervenția salvatoare a fost realizată cu succes de echipa de chirurgi condusă de Dr. Doina Hrehoreț, cu sprijinul echipei ATI coordonată de Dr. Mara Ștefan. Iar la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj – ICUTR, sub coordonarea Conf. Dr. Florin Elec, alți doi pacienți aflați pe listele de așteptare au primit şansa mult visată pentru un transplant renal.


Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte familiei donatorului şi echipelor medicale din spitalele implicate pentru munca şi efortul pe care îl depun în această activitate, prinsă mereu între suferinţă şi speranţă.

Sursa: Agenția Națională de Transplant

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente