miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocaleUn sătmărean bănuit de pedofilie a fost reținut de procurori

Un sătmărean bănuit de pedofilie a fost reținut de procurori

Astăzi, 1 iulie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în municipiul Satu Mare, la o persoană bănuită de pornografie infantilă.

Din cercetări a reieșit că, în luna mai a.c., un bărbat, de 50 de ani, ar fi amenințat un minor și ar fi realizat mai multe imagini video, în care minorul ar fi reprodus un comportament sexual explicit.

A fost pus în executare un mandat de aducere, persoana fiind condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în vederea audierii și luării măsurilor legale.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 5 telefoane mobile, un laptop și 18 cartele SIM.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul criminaliștilor Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

SURSA: Poliția Română

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente