….Este evident interesul romancierului pentru acest personaj, în jurul căruia este construită întreaga intrigă a cărții. De fapt, cartea întreagă are un aspect circular. În primele pagini, ne este prezentat estropiatul Toma, porcarul satului, un individ marginal care trăiește numai printre porci, într-o mizerie extremă, într-un mediu în care nu aude decât grohăiturile animalelor pe care le îngrijește. Ocupația lui Toma devine astfel un simbol, pentru că abandonând această ocupație, pentru a deveni vizitiul boierului din sat, infirmul preia din lumea imundă în are a trăit elementele ei esențiale. Dintr-un umil porcar, Toma devine un soi de factotum local care prin persuasiune, șantaj și violență ajunge să controleze destinele întregii comunități.
Elocventă este nu doar ascensiunea sa socială ci și statutul său de mascul dominant. Haita care și-a pierdut toți masculii în putere ajunge să fie controlată de un exemplar care, în condiții normale ar fi rămas pe vecie un marginal.
Tensiunile care se nasc din aceste interrelaționări grotești sunt atent controlate de acest individ viclean care evolează de la statutul de repudiat la cel de conducător de facto al unei comunități.
Conștient de forța și influența sa, ajunge să-l sfideze chiar pe boier, intrând în camera acestuia cu clopul în cap, ceea ce constituia o gravă și nemaiîntâlnită ofensă și cere dublarea salariului, considerând că drumul pe care-l face săptămânal în târg la Halmeu este unul obositor și plin de nerpevăzut.
Pentru a-și demonstra puterea, intră în crucea amiezii în cârciuma mare a satului însoțit de iapa boierului pe nume Linda și poruncește ca să i se toarne și acesteia în farfurie un pahar de pălincă. Ceilalți meseni nu au curajul să riposteze în fața acestui umilitor abuz, ba chiar și boierul consideră că este mai bine să ignore acest episod. Scena face trimitere directă la povestea împăratului tiran Caligula, cel care și-a investit armăsarul cu titlul de senator roman
Asistăm la o prăbușire a întregii autorități: notarul satului nu reușește să se impună decât doar prin șantajul pe care-l exercită asupra locuitorilor prin împărțirea ajutoarelor de război.
Boierul, nenumit nici el, preferă să tolereze comportamentul noului său vizitiu, de teama declanșării unor conflicte incontrolabile.
Al treilea pilon de autoritate, biserica, se află și ea în impas, în zadar se chinuiește preotul la slujba duminicală să-i amenințe pe păcătoși cu chinurile veșnice ale iadului, cuvintele sale nu au niciun ecou: satul este cuprins de o frenezie bolnăvicioasă, se dezlănțuie o serie întreagă de codoșlâcuri, de negoțuri tainice cu leacuri vrăjitorești, cu alifii și dresuri falsificate, colportaje, ațâțări și turnătorii.
Autorul se mulțumește să fie un martor neutru al tuturor evenimentelor scăpate de sub control. Imaginea de ansamblu a colectivității este una burlescă. Avem aici nu doar o dereglare valorică, iar răsturnarea logicii lumii este mai degrabă un amalgam când carnavalesc, când terifiant a valorilor și competențelor.
Comunitatea trăiește înafara istoriei, chiar dacă linia frontului nu este foarte departe. Veștile venite de pe front, sunt vagi și nu produc niciun ecou în viața de zi cu zi, cu excepția rarelor cazuri când sosește vestea, de multe ori nesigură și aceea, a morții pe front a vreunui recrut.
Oamenii nu comentează evenimenlele ca în „Moromeții” lui Marin Preda. Satul nu are niciun înțelept, iar bâtrânii sunt doar prezențe de fundal insignifiante.
De fapt, comunitate nu se întâlește deect duminică la biserică și apoi în fața primări unde li se comunică de către notar, ultimele dispoziții venite de sus.
Danțul de duminică după amiază nu este un prilej de comuninue ci mai degrabă de etalare a bogăției particpanților, prin veșmintele pe care le poartă. Comunicarea este una subterană, pe la colțuri și în șoaptă, romanul este de fapt, o parabolă a unei lumi stăpânite de o dictatură, insidoasă dar nemiloasă, o prefigruare a marilor tragedii ale veacului XX provocate de extremismele fasciste ori comuniste.
Informațiile sunt extrem de puține, manipulate după bunul plac al notarului care încearcă la un momenn dat să-și mascheze o escapadă amoroasă sub pretextul comunicării decesului bărbatului amantei sale, pe front.
Elocvent în acest sens este faptul că sătenii află într-un târziu de încheierea războiului și nici măcar nu știu cine a învins dar fapt și mai sugestiv, nici măcar nu-i interesează.
Lumea exterioară nu se intersectează și nu influențează în vreun fel universul acestor oameni. Problemele lor sunt genuine, izvorâte multe din dorințe primare irepresibile. Schimbarea regulii jocului pare a fi firească și odată cu trecerea timpului, înlocuirea bărbațior vânjoși cu infirmii și neputincioșii pare a face parte din logica lucrurilor.
Paralela între lumea „de afară” și cea „de dinăuntru” nu este făcută de autor în mod direct ci doar sugerată.
În plin război, satul are parte de o nemaiîntâlnită prosperitate: hambarele gem de recolte, ovreiașul Anton, cu toate că este doar un adolescent, face un comerț înfloritor și se gândește să-și mute afacerile la Satu Mare. Șari americanca prosperă și ea, vânzând tot soiul de pomezi contrafăcute țărăncilor care se străduiesc să se facă tot mai frumaose pentru a atrage atenția șchiopilor și cocoșaților satului.
Simbolistica acestei imagini este una ciudată și anume, într-o lume cu valori răsturnate, o comunitate își poate găsi repede o altă cadență, o altă raportare la un sistem axiologic ad-hoc, că și surogatele pot de multe ori să amăgească, trecând drept autentice.
Capacitatea de adaptare a comunității la o realitate inimaginabilă până mai ieri este posibilă tocmai prn jocul aparențelor: peste un tipar clasic, croit în sute de ani de exercițiu social, se calchiază o fantoșă suficient de flexibilă pentru a acoperi complet esența vechilor cutume.
Satul pare a nu avea niciun fel de trecut: nu există rememorări ori nostalgii, cum exact în aceeași măsură, nu are nici viitor. Nimeni nu se întreabă dacă războiul acesta se va încheia și cu atât mai puțin, nimeni nu duce dorul celor plecați.
Singura Șari americanca, de curând întoarsă din America, de unde i se trage și porecla, încearcă să dea o explicație, în manieră personală evenimentelor, spunând că acolo în America, bărbatul ei lucrează într-o fabrică de muniție și era clar că americanii „care îs toți o singură țară, așa că n-au cu cine se război”, vindeau armamentul beligeranților europeni.
Prezentul butaforic și sclipitor este mult prea suficient pentru oamenii aceștia. El le absoarbe toate preocupările și proiecțiile.
Satul este o enclavă temporală și spațială, concentrat asupra lui însuși. De fapt, aproape întrega acțiune a cărții se desfășoară în sat.
Puținele ieșiri ale personajelor la Satu Mare, Turulung ori Halmeu sunt prezentate lapidar și numai uciderea accidentală de către un jandarm a lui Ciorcăș Vasile la birtul din Turulung pare să tulbure mersul lucrurilor dar moartea acestuia este primită firesc, nimeni nu manifestă vreun sentiment de revoltă față de ucigaș , atâta doar că celui omorât i se face o înmormântare mare, iar pe drumul spre cimitir, preotul se oprește cu sicriul de cinci ori, semn de mare stimă.
Felician POP
