vineri, octombrie 11, 2024
AcasăPoliticaLocalUSL Satu Mare nu îl mai vrea pe Valer Marian

USL Satu Mare nu îl mai vrea pe Valer Marian

DSC_0335Întruniți într-o ședință organizată în sala mare a Palatului Administrativ, parlamentarii, aleșii locali și județeni ai Uniunii Social-Liberale (USL), dar și directori de instituții deconcentrate au votat azi, 15 mai, excluderea senatorului Valer Marian din USL.

În luarea de cuvânt deputatul USL, Ovidiu Silaghi a declarat că „în ciuda derapajelor domnului senator Valer Marian, USL Satu Mare merge mai departe. USL suntem noi și nu domnul senator Valer Marian. Mesajul este unul de stabilitate. Noi am decis deja ca și la alegerile viitoare să mergem tot cu USL. Referitor la domnul senator vreau să vă spun că nu poți fi întotdeauna Gică contra, deoarece județul Satu Mare este un județ atipic. Pe lângă faptul că este un județ mic, sunt puține voturi românești. Nu am reușit să ne promovăm oamenii la nivel central. Nu am obținut bani și asta din cauza domnului senator”.

Deputatul Octavian Petric a subliniat faptul că „acum suntem la o întâlnire la care trebuie să luăm o decizie importantă, deoarece unul dintre colegii noștri a aruncat și aruncă cu noroi în cei care l-au susținut în campania electorală. Eu sunt deputat PSD și mă doare extrem de mult că la noi în partid se întâmplă asemenea lucruri. La Sâmbră, noi, cei de la USL, nu ne-am putut aduna la cortul nostru ci eram împrăștiați pe la alte corturi. Motivul? Domnul senator Valer Marian a încercat să genereze scandal. Și asta chiar și după venirea domnului președinte, Traian Băsescu. Acțiunile domnului senator nu reprezintă USL-ul. Ne-am adunat aici să vă spunem că noi suntem USL-ul și nu domnul senator. Domnul senator a denigrat imaginea primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a consilierilor dar și a conducerii de la nivel central. Ceea ce se întâmplă nu ne aduce nicio cinste. Domnul senator avea destul material pentru a scrie despre fosta guvernare însă el a ales să lovească în oamenii din USL. PSD trebuie să se întrunească și să facă un pas către reorganizarea organizației deoarece acum suntem vraiște. Dacă nu, atunci o să ajungem ca o insulă și nu o să ne caute nimeni”.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef prezent la ședința de azi a declarat că „este important ca electoratul să înțeleagă cine este USL la Satu Mare. USL la Satu Mare suntem noi cei care îi reprezentăm pe acei oameni care au fost și sunt alături de noi. Poate că noi trebuia să ne prezentăm în această formulă mai demult. Poate este o problemă a PSD însă noi am discutat și am înțeles că problema creată, cea cu privire la domnul senator, este a întregului județ. Acele mesaje apărute în presă nu au fost mesajele USL, ci a senatorului Valer Marian”.

Viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca a subliniat faptul că „merg prin cartiere și oamenii mă întreabă: ce se întâmplă la voi? Dacă noi în interior nu ne înțelegem, cum să mai aibă oamenii încredere în noi? În loc să aducem bani acestui municipiu și acestui județ, noi ne certăm”.
„Aici nu e vorba de un război între Mircea Govor și Valer Marian. Aici e vorba de un senator al României, făcut parlamentar prin efortul nostru, al tuturor. Acest om și-a bătut joc de șefii noștri de la București. În zona Oașului el ne-a tras în jos deoarece oamenii de acolo sau nu îl cunoșteau, sau dacă în știau, îl cunoșteau de rău ce e. Eu unul nu mai pot continua așa. Dacă nu vom lua o decizie fermă de a scoate acest om din PSD și USL, nu mai merită să facem politică în Satu Mare. Valer Marian este un măr putred care, dacă rămâne ne îmbolnăvește pe toți. Noi suntem o echipă care trebuie să rămânem uniți și să mergem împreună. Pe toți pe care îi văd în jurul lui Valer Marian, îi văd afară din PSD și USL. De aici trebuie să trimitem un mesaj clar către București cu privire la ce vrem să facem. Mergem cu șefii noștri de la București sau mergem împreună cu Valer Marian în noroi. Văd că domnul Ciocan (Gheorghe Ciocan) nu este prezent în sală deși a fost invitat. În fine. Este alegerea dumnealui. Azi trebuie să ne lepădăm de Satana”, a declarat vicepreședintele CJ, Mircea Govor.

Au fost însă și câteva voci mai puțin decise în ceea ce privește corectitudinea întânirii de azi ai reprezentanților USL. Primarul orașului Tășnad, Vasile Mitrașca a declarat că „eu cred că vis-a-vis de poziția pe care putem să o luăm față de Valer Marian, trebuie să o luăm în cadrul PSD. Cu privire la unele declarații făcute aici că PSD ar fi în degringoladă vreau să vă spun că nu e așa. Noi suntem un partid puternic, o adevărată forță în județ”. O altă voce care a lăsat într-o oarecare măsură impresia că nu agrează motivul întâlnirii aleșilor USL a fost și cea a primarului din Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca. La finalul unui discurs oarecum neutru, primărița din Negrești a declarat că „să nu uităm că, dacă unul dintre colegii noștri astăzi este un proscris, până ieri a fost un zeu”. Printre altele, Fedorca a cerut respectarea regulamentelor de partid, luarea deciziilor privind membrii de partid în ședințe statutare și nu în ultimul rând sesizarea organelor abiliate pentru cercetarea abuzurilor. În cele din urmă aleșii liberali s-au retras lăsându-și partenerii de coaliție să continue ședința.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare