vineri, mai 3, 2024
AcasăsusVa fi oare buletinul noua cheie către internet? Anunțul ministrului Digitalizării

Va fi oare buletinul noua cheie către internet? Anunțul ministrului Digitalizării

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a reacționat la măsura propusă în Italia privind accesarea internetului doar cu buletinul, precizând că poartă discuții cu alte state pe această temă.

Ministrul Bogdan Ivan a anunțat care sunt măsurile pe care România le va lua în perioada următoare în ceea ce privește accesarea internetului.

„Port discuții împreună cu alte state membre la nivel european pentru reglementarea foarte clară, inclusiv a celor care au conturi pe rețelele de socializare. Când vedem conturi de Facebook, Instagram, TikTok avem o reglementarea la nivel european prin care acei oameni care sunt identificați ca persoane fizice să fie identificați de rețeaua de socializare și să se vadă că are buletin pe model de bifă albastră, dar verde de această dată”, a explicat ministrul Bogdan Ivan.

Acesta a detaliat care sunt în acest moment reglementările privind accesul internetului, la noi în țară.

„La nivel național, avem din luna decembrie 2023 votată legea prin care acei creatori de conținut care folosesc inteligența artificială pentru a folosi imaginea unor persoane care nu și-au dat acordul să primească amenzi foarte mari plus închisoare de la 1 la 5 ani.

Avem Digital Service Act, o reglementare care urmează să intre în Parlament, prin care toate drepturile pe care le are o persoană fizică în mediul offline să le aibă și în mediul virtual”, a precizat ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente