Începând cu 1 octombrie 2025, vaccinarea gratuită împotriva infecției cu HPV va fi disponibilă pentru tineri cu vârsta de până la 26 de ani, a anunțat fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Decizia vine în contextul în care România continuă să înregistreze cea mai ridicată incidență a cancerului de col uterin din Uniunea Europeană, cu peste 1.500 de decese anual în rândul femeilor.
„Extinderea vaccinării gratuite pentru fete și băieți până la 26 de ani reprezintă o continuare firească a eforturilor profesioniștilor din sănătate de a crește accesul și încrederea în vaccinare”, a declarat Rafila, subliniind că proiectul a fost inițiat în 2018 de Societățile Profesionale de Microbiologie, Epidemiologie și Medicină de Familie.
În faza inițială, vaccinul era disponibil gratuit doar pentru fetele cu vârste între 11 și 14 ani, la solicitarea părinților prin intermediul medicilor de familie. Un pas decisiv a fost făcut în 2023, când vaccinarea a fost compensată integral pentru fete și băieți până la 18 ani, iar pentru femeile cu vârste între 19 și 45 de ani, compensarea a fost de 50%.
Rafila a reiterat că vaccinarea anti-HPV este o investiție în sănătate pe termen lung, oferind protecție eficientă împotriva cancerului de col uterin și a altor forme de cancer asociate virusului. „Construirea aderenței și a încrederii în vaccin se realizează prin informare corectă și decizii administrative transparente”, a subliniat fostul ministru.
Extinderea programului de vaccinare gratuită este considerată un pas important în combaterea unei afecțiuni care afectează grav sănătatea publică, în special în România, unde prevenția rămâne o provocare majoră.


