Ministerul Sănătății a actualizat cadrul legal al programului pilot de vaccinare antigripală în farmacii, măsură care permite continuarea acestui serviciu și deschide posibilitatea extinderii modelului și pentru vaccinarea anti‑HPV. Ministrul Alexandru Rogobete a explicat că această direcție este analizată în contextul scăderii acoperirii vaccinale și al nevoii de acces mai facil la imunizare.
Farmaciștii instruiți vor putea administra vaccinurile în condiții strict reglementate, cu raportare obligatorie în Registrul Electronic Național de Vaccinare. Serviciul poate fi oferit gratuit sau contra cost, în limitele stabilite de Ministerul Sănătății.
Rogobete a subliniat că pilotul pentru vaccinarea antigripală, inițiat de profesorul Rafila, „a funcționat foarte bine”, motiv pentru care a fost transformat într-o regulă permanentă. Ministrul a atras atenția asupra unui moment critic pentru sănătatea publică, menționând că 70% dintre copiii decedați de rujeolă în Europa provin din România.
Noile reglementări includ și reguli clare privind informarea publicului: sunt permise doar campanii educaționale și afișarea de informații în farmacii, fără publicitate comercială. Lista farmaciilor autorizate va fi integrată într-o platformă digitală a Ministerului Sănătății.


