sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareVal de scumpiri în România după deprecierea leului

Val de scumpiri în România după deprecierea leului

Se anunţă un val de scumpiri după explozia Euro. Asta spun specialiștii că va urma în perioada următoare, pentru că Euro a trecut oficial de 4,8 lei. Oamenii spun ca deja pun bani deoparte pentru rate și alimente.
Leul pierde teren în fața monedei europene euro a fost cotat de BNR la valoarea de 4,802 lei trecând astfel de pragul psihologic de 4,8 lei pentru un euro. La casele de schimb valutar însă euro ajunge să coste chiar și 4,81 de lei. În aceste condiţii ne așteptăm la scumpiri pe toate planurile, de la alimente și până la electronice și electrocasnice.
De asemenea, românii cu credite în valută trebuie să pună mai mulți bani deoparte și pentru rate. „Să ne facem griji pentru că asistăm la o creștere conjuncturală. Este un salt foarte mare făcut care sigur trezește o anumită emoție, se vor scumpi unele altele, dar trendul de creștere este constant. El crește în continuare pentru ca economia României este fragila. Avem deficit foarte mare, cel comercial, deci importam foarte mult pentru elementele de bază, pentru mancare”, spune Mircea Coşea.
Leul s-a depreciat și în fața dolarului american. Dolarul a ajuns să coste 4,44 de lei de la 4,43 de lei în ziua precedentă.
Cum putem ține prețurile în frâu?

În ciuda faptului că respinge ideea lui Valeriu Tabăra, Dragoss Frumos este de acord că trebuie găsit un mecanism, care să nu afecteze o lege concurențială, să fie „niște norme privind piață liberă”. Un astfel de mecanism ar putea constă în impozitarea profitului în funcție de adosul comerical.

„Eu personal aș face impozitarea profitului în funcție de adaosul comerical. Cu cât adaosul comercial este mai mare, fie că vorbim de supermaketuri sau de piață, de restaurante, de turism, de toată zona asta de servicii pentru care noi scoatem bani foarte mulți, cu atât impozitul să fie mai mare. În felul acesta, într-o perioada de maxim jumătate de an, prețurile se reglează”, a conchis Dragoș Frumosu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente