vineri, aprilie 26, 2024
AcasăsusVânzările de bunuri de folosință îndelungată au crescut cu 8% în primele...

Vânzările de bunuri de folosință îndelungată au crescut cu 8% în primele trei luni, la 386 milioane de euro

Vânzările de bunuri de folosință îndelungată au crescut în primele trei luni cu aproape 8% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 386 milioane euro, cel mai bun trimestru întâi din ultimii patru ani, cu cea mai creștere pe segmentul telecom și cea mai mare scădere pe foto.

„Cea mai mare creștere în valoare (aproximativ 33%) a fost generată de sectorul Telecom care a atins 117 milioane euro, deținând astfel titlul de cel mai mare sector. De un bun început de an au avut parte și piețele de electronice, electrocasnice mici și mari, acestea înregistrând rate de creștere pozitive comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Piețele de echipamente foto, IT și imprimante, multifuncționale și consumabile sunt singurele care au înregistrat scăderi comparativ cu T1 2013, cea mai mare fiind pentru piața foto (aproape -40%)”, arată rezultatele studiului GfK TEMAX pentru România.

Segmentul smartphones a continuat să înregistreze creșteri considerabile de două cifre, în timp ce telefoanele mobile clasice pierd în continuare mult teren. Produsele care au contribuit semnificativ la creșterea pieței de telecom au fost cele ce permit conexiuni 3G și chiar 4G, cele care încorporează o cameră de minim 5MP și cu dimensiuni mari ale ecranelor (mai mari de 4 inch). Urmând această tendință, phablet-urile continuă și ele să lupte pentru a atrage atenția consumatorilor, arată sursa citată.

Piața electrocasnicelor mari a urcat cu aproape 11% în primul trimestru, față de perioada similară a anului trecut, la 65 milioane euro, susținută de vânzările de electrocasnice încorporabile, frigidere, congelatoare și mașini de spălat. Frigiderele cu sistem No Frost și mașinile de spălat cu încărcare frontală de 7kg+ au fost principalele produse ce au generat valoare în cadrul celor două piețe.

Vânzările de electrocasnice mici a înregistrat încă un trimestru de creștere, cu o rată de 7,9%, la 26 milioane euro. Potrivit studiului, cu o rată de creștere de două cifre, aparatele de tuns, cele de bărbierit și epilatoarele au generat o evoluție pozitivă în segmentul de îngrijire personală. O performanță bună a fost consemnată și de storcătoarele de fructe și citrice și fiare de călcat.

Primul trimestru al anului a adus o creștere de aproape 4% în sectorul electronicelor, la 61 milioane euro. În cadrul acestui segment, atât televizoarele cu ecran plat, cât și consolele de jocuri au avut o evoluție bună, crescând cu o rată de două cifre comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

Deși multe sectoare din categoria electronicelor sunt în scădere, cele aflate pe creștere – precum televizoare cu diagonală mare, sisteme de andocare și soundbars – oferă o perspectivă bună pentru 2014, arată GfK.

Pentru sectorul IT, trimestrul întâi al lui 2014 a adus o scădere de mai bine de 6% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, acesta însumând 97 de milioane de euro. Cea mai importantă scădere s-a înregistrat pentru piața calculatoarelor portabile, urmată de cele pentru desktop PC, mauși și camere web. În cadrul calculatoarelor portabile, doar computing tablets și desktop replacement au înregistrat creșteri, însă ponderea lor în cadrul categoriei fiind mică, nu au reușit să contrabalanseze scăderea segmentului.

Vânzările de imprimante, multifuncționale și consumabile au înregistrat o scădere de 8% în perioada analizată, până la 14 milioane de euro, toate categoriile înregistrând reduceri, cele mai semnificative, de două cifre, fiind pentru segmentul de hardware inkjet, deopotrivă multifuncționale și single function. Scăderile mai mici ale categoriilor hardware laser și consumabile (tonere și cartușe) au diminuat ușor efectul segmentului inkjet, întregul sector experimentând în continuare situații dificile.

Și piața foto a continuat să scadă, menținând tendința din 2013. Aceasta a atins o valoare totală de 5 milioane de euro în primul trimestru, o performanță cu aproape 40% mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut. Atât camerele foto compacte cât și D-SRL-urile au înregistrat rate de scădere de două cifre, marcând astfel primul declin serios al D-SRL-urilor din ultimele trimestre.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente