joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareVernisaj „Toamnă, lumină, culoare” la Muzeul Județean Satu Mare

Vernisaj „Toamnă, lumină, culoare” la Muzeul Județean Satu Mare

23 de artiști plastici din Satu Mare, Șimleu Silvaniei, Cluj și Târgu Mureș și-au expus lucrările la Muzeul Județean. Expoziția intitulată a „Toamnă, lumină, culoare” fost vernisată azi, 5 noiembrie de la ora 16.00.
Evenimentul cultural a fost organizat de Consiliul Județean, Muzeul Județean, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Asociația Culturală „Sătmărenii” și Uniunea Artiștilor Plastici.

Directorul Centrului de Creație, Felician Pop, a spus la deschiderea expoziției că sufletul acestei manifestări este artista Mihaela Pastor iar prin acest gen de expoziții cu lucrări valoroase cotate pe plan național, Satu Mare intră în lumea bună artistică.

Invitații din județele Cluj, Sălaj și Maramureș au spus în discursurile lor că această expoziție ar trebui să fie prezentată în mai multe orașe, exprimându-și totodată bucuria față de numărul mare de iubitori de artă prezenți la vernisaj, semn că există public care apreciază pictura la Satu Mare.

În timpul discursurilor au avut loc și momente artistice susținute de folkistul George Negrea, care chiar astăzi împlinește 20 de ani, și Abel Varga, elev la Grup Școlar Gheorghe Dragoș.

Și-au expus lucrările artiștii: Iosif Foriș, Mihaela Pastor, Aurel Țenț, Elisabeta Talpoș, Vasile Koter, Pop Csaba Otto, Cristina Moldovan, Podolyak Vilmos, Vasile Dragoș, Jenica Chereji Chiusbăian, Vasile Marina, Keizer Ștefan Iosif, Robert Taloș, Nicolae Mrejerin, Victor Apostu, Dumitru Costalaș, Adela Ștefania Pop, Ștefan Hegedus, Valentin Petreuș, Balazs Ștefan Alexandru, Ion Bledea, Doina Dascălu, Mihai Tirică, Ioan Măric Bădiță.Expozitia-Toamna-Asociatia-Satmarenii-3expo3expo2

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente