joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu Mare„Versus dar împreună”, expoziție de fotografie organizată la Negrești-Oaș

„Versus dar împreună”, expoziție de fotografie organizată la Negrești-Oaș

20 de nume importante ale fotografiei contemporane din întrega țară  expun la Negrești Oaș în expoziția intitulată sugestiv Versus dar Împreună, ajunsă anul acesta la cea de-a cincea ediție.

Și de această dată inimoșii organizatori au fost cei trei fotografi negresteni care au pornit acest proiect Remus Țiplea, Emilian Moldovan si Romeo Komaromi, sprijiniti financiar de Primaria Negresti Oaș.

Chiar dacă la vernisaj nu au fost prezenți fizic toți expozanții, Galeriile de artă Mihai Pop ale Muzeului Țării Oașului au  fost pline de un numeros public.

Negreștenii s-au bucurat de lucrările fotografilor Vlad Eftenie, Cosmin Bumbuț, Petrut Calinescu, Vasile Dorolți, Haidu Tamas, Tibor Lazlo Olah,  Liviu Cocicodar, Anca Mitroi sau Anca Cernovschi, ca sa amintim doar cateva nume dintre cele care au expus pe simeze.

Proiecte interesante, teme diverse, abordari  diferite, fotografii alb-negru sau color,  dau valoare acestei expozitii.

Deschiderea oficială a fost făcută de noul director al muzeului, Tarii Oasului,  Natalia Lazăr,  care a subliniat importanța acestei manifestări ce crește de la an la an în valoare si notorietate.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente