miercuri, februarie 28, 2024
AcasăsusViața Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș. Milostiva care a...

Viața Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș. Milostiva care a moștenit raiul

Fecioria și milostenia sunt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înțeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumusețează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide ușa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veșnică, o unește cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai când amândouă sunt împreună legate.

După cum au auzit despre neînțeleptele fecioare din Evanghelie, care, deși au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau și milostivire către aproapele, pentru aceea ușa cămării li s-a închis și au auzit: Nu vă știu pe voi.

Acestea auzindu-le Sfânta fecioară Filoteia în Sfânta Evanghelie, a unit fecioria cu milostenia și cu osârdie pe amândouă le-a împlinit, în care prea bine a și sporit. Ea și-a agonisit untdelemn în vasul sufletului său, prin ele bine și-a înfrumusețat candela sa, pentru ele și-a pus sufletul, a răbdat moarte chiar din mâinile aceluia ce a născut-o și a intrat în cămara cea de nuntă cu fecioarele cele înțelepte. Acum împreună cu dânsele se veselește, îndulcindu-se de frumusețea vederii Mirelui său celui nestricăcios. Pentru aceasta este cu cuviință și cu cale a istorisi după putere, viața, pătimirea, petrecerea ei și aducerea sfintelor moaște în Țara Românească, cum și așezarea lor în biserica domnească din orașul Curtea de Argeș.

Deci această fiică a luminii celei neînserate, adică sfânta fecioară și muceniță a lui Hristos Filoteia, s-a născut în marea cetate Târnov, din părinți cu credință creștină și de neam bulgari iar cu meseria plugari.

Maică-sa, după ce a născut pe această stâlpare a raiului aducătoare de bune roade, puțină vreme a mai trăit în această viață vremelnică, numai până când a deprins pe prea iubita sa fiică la lucrarea faptelor bune. Căci cum este pomul, așa este și rodul, cum este rădăcina, așa și odrasla; apoi fiicele vor fi cum sunt maicele și aceleași fapte pe care le au maicile pe acelea le deprind și fiicele.

Rămânând copila orfană de maică și având semănate sămânța faptelor bune de maică-sa în pământul inimii sale, apoi și ea fiind din fire pământ bun evanghelicesc și roditor, nu s-a dat la jocuri copilărești, împreună cu cele de vârsta ei, nu s-a dat la cântări lumești, nici la iubirea hainelor cele scumpe și frumoase, nici la împletiturile părului, nici la împodobirea cosițelor (tâmplelor), nici la sulimenirea feții și la dresul sprâncenelor, nici la mâncări și băuturi alese, nici la priviri de hore și dansuri, care pot moleși sufletul. Nu s-a lipit de inima ei nici una din cele lumești, îndulcitoare și amăgitoare ale tinerelor iubitoare de unele ca acestea, după cum obișnuiesc fetele vremii de acum, ci ea avea bună voire, fiind plecată către lucrarea faptelor bune și se pricepea la lucrurile cele înțelepte.

Cunoscătorul de inimi Dumnezeu, trimițându-i dar de sus, a întărit-o, a luminat-o și a îndemnat-o către neguțătoria cea duhovnicească, spre a cumpăra cu cele pământești și stricăcioase, pe cele cerești și veșnice.

Ea a început încă din vârsta copilăriei a călători pe calea evanghelicească, cea strâmtă și cu necazuri, care duce la viață, după cuvântul Domnului. A început a se iscusi și a-și subția trupușorul său cel crud și copilăresc cu postul, potolind și domolind poftele și jocurile cele tinerești. A început a merge la biserică adeseori, a sta cu evlavie la sfintele slujbe bisericești, a asculta cu luare-aminte cele ce se citeau, pe care le sădea în inima sa și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar și putere spre a împlini cu fapta cuvintele cele auzite.

Astfel Sfânta Filoteia, mergând adeseori la biserică și ascultând cu luare-aminte Sfintele Scripturi și adăpându-se cu învățăturile ce se citeau acolo, apoi punându-le în inima sa, s-a întâmplat odată a auzi citindu-se acea Sfânta Evanghelie, în care Domnul fericește pe cei milostivi: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Cuvântul acesta atât de mult a intrat în inima sa și atât de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, căci cu atâta credință l-a primit, ca și cum din însăși gura Domnului l-a luat, ca și cum ar fi fost Domnul de față și Însuși i-a grăit așa: „Filoteio, dacă vei milui pe aproapele tău cu cele stricăcioase, Eu te voi milui cu cele nestricăcioase; dacă îi vei da lui bunătăți pământești, Eu îți voi da ție bunătăți cerești; dacă vei sătura pe cei flămânzi cu bucate trupești, Eu te voi sătura pe tine cu bucate duhovnicești; dacă vei îmbrăca pe cei goi cu haine stricăcioase și vremelnice, Eu te voi îmbrăca pe tine cu slava cerească și veșnică”.

Pe acestea primindu-le cu astfel de credință și aprinzându-se cu râvnă înfocată și dumnezeiască, multă sârguința a pus în gândul ei și cu multă purtare de grijă și-a pus în cugetul său, cum i-ar fi cu putință a face, să nu rămână nici unul nemiluit, din cei ce ar fi cerut de la dânsa milostenie, nici flămândul să se ducă nesăturat și nici cel gol neîmbrăcat. Acestea făcându-le, voia să-și ascundă fapta sa cea bună, ca să n-o vadă sau să o știe cineva dintre oameni.

Deci fericită așa urma poruncii Domnului, care zice: Luați aminte să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de dânșii; iar de nu, plată nu aveți înaintea Tatălui vostru cel din ceruri. Și tu când faci milostenie, să nu trâmbițezi înaintea ta, precum fac fățarnicii în adunări și în ulițe, ca să se slăvească de oameni; amin zic vouă, că și-au luat plata lor. Iar tu făcând milostenie, să nu știe stânga ce face dreapta ta, ca să fie milostenia ta într-ascuns și Părintele tău cel ce vede într-ascuns, va da ție la arătare.

Acestea sfătuindu-se diavolii, ca și asupra lui Iov, au năvălit asupra fericitei Filoteia.

Căci tată-său după moartea mamei sale și-a luat altă femeie, și aflând-o pe aceasta așa după cum o arăta cuvântul, ca și pe tatăl fericitei Filoteia, groși la minte și simpli – pe amândoi i-au făcut muncitori ai fericitei. Pe vitregă, înăuntru, adică în casă, iar pe tată-său în cele dinafară, ca nicăieri sfânta să nu afle răsuflare de necazuri și de ispite; ca astfel biruindu-se de acestea și cu sufletul împuținându-se, să se lase de lucrarea faptelor bune. Deci, mama cea vitregă pornindu-se asupra fiicei sale cu ură și cu pizmă, o ocăra și o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pira tatălui său, îi făcea fel de fel de necazuri și de schingiuiri.

Iar Sfânta fecioară Filoteia toate le răbda cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu, Căruia se și rugă, să-i dea putere, ca pe toate să le rabde până la sfârșit. Acestea și mai multe decât acestea, în toate zilele pătimea fericită de la mamă-sa cea vitregă.

Iar tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată și mai întunecat la cunoștință, văzând pe fiica sa că socotește toate cele pământești gunoaie, după cum zice Apostolul, și n-are nici o purtare de grijă pentru trupul său, a-l îngriji și a-l împodobi după obiceiul tinerelor, nici de hainele bune și frumoase, pe care i le făcea și la praznice o îmbrăca – deși era adeseori cu mânie pornit asupra ei, dar fiind biruit câteodată de părinteștile milostiviri, îi făcea haine de acest fel și i le dă. ‘

Cu toate acestea ea, neîngrijindu-se de nici unele dintre acestea, pe toate le dădea în mâinile săracilor. Căci hainele cele bune, atât numai le purta până când întâlnea vreun sărac și îndată se dezbrăca de dânsele așa de ușor, precum alții s-ar dezbrăca de niște zdrențe și le da săracilor. Așa era, fără patimă de bani, așa era cu bucățele, așa era cu trupușorul său, așa cu desfătarea tinereților; și atât era de robită și uimită de dragostea lui Hristos, Mirele ei, atât de biruită de dorul bunătăților din ceruri, încât petrecerea ei, după cum zice Apostolul, era în ceruri. Era cu totul răsădită în casa Domnului, înflorită în curțile Dumnezeului nostru. Dar să întoarcem cuvântul iarăși la începutul său.

Văzând-o tatăl său într-o aplecare ca aceasta, după cum arată cuvântul, în loc să se bucure și să mulțumească lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face tată al unei fecioare ca aceea, de care toată lumea nu era vrednică, în loc să se folosească sufletește și să urmeze faptei bune a fiicei sale, cea înțeleaptă și de Dumnezeu luminată, și să facă aceleași fapte bune și el ca și fiica sa, ca împreună cu dânsa să moștenească Împărăția cerurilor, pe care ea acum o moștenește, el nu numai că n-a voit acestea să le facă și să le urmeze, ci mai vârtos o muncea cu multe feluri de bătăi și chinuri. Pentru ce? Ca să o oprească. O! grosime de minte și întunecare de la lucrarea unor fapte bune ca acestea, pricinuitoare de viață veșnică.

Căci îmbrăcând-o cu haine noi și frumoase, după cum se spuse, pe la praznice, iar ea dându-le săracilor și mergând fără dânsele acasă, tatăl ei întrebând-o de haine, fericită tăcea și nu răspundea nimic. Atunci el o chinuia pe dânsa cu multe feluri de bătăi, o țâră de păr, o lovea cu biciul și cu lemne, o bătea cu pumnul în spate, cu palma peste obraz, ca pentru niște greșeli prea mari și cu altele mai multe decât acestea, o chinuia și o muncea în toate zilele, până a ajuns la vârsta de doisprezece ani.

Iar fericită le răbda pe toate acestea cu duh umilit, cu mărime de suflet și cu osârdie, mulțumind lui Dumnezeu că a învrednicit-o a pătimi acestea, pentru dragostea și sfintele Lui porunci. Pentru aceasta, pe cele dinapoi le uită, după cum zice Sfântul Apostol Pavel și la cele dinainte privea.

Acestea săvârșindu-se astfel, a sosit vremea de semănături, în care tot omul se sârguiește a arunca în pământ semințele pentru trebuința hranei celei trupești. Deci a ieșit și tatăl fericitei cu plugul la câmp, că această meserie avea, și a poruncit femeii sale să-i gătească bucate, apoi să i le trimită la câmp prin Filoteia. Mergând Filoteia cu bucățele la câmp ca să le ducă tatălui său, în fiecare zi săracii, știind-o pe dânsa așa de milostivă, îi ieșeau înainte și-i cereau milostenie. Iar ea, fiind biruită de milostenie și cu altceva neavând să-i miluiască, îi hrănea cu bucate din ceea ce-i ducea tatălui său. Aceasta făcând-o mai multe zile, neaducînd bucate de ajuns tatălui său, ci rămânând tatăl său flămând, neștiind ceea ce făcea fiica sa, apoi neputând a mai suferi, mergând odată acasă, a zis către femeia sa: „Pentru ce nu trimiți bucate de ajuns și rămân totdeauna flămând?”. Dar femeia, știind că totdeauna a trimis bucate destule, i-a răspuns făcând imputare pentru fiica sa: „Eu totdeauna ți-am trimis bucate destule, dar știu eu ce face fiică-ta pe cale cu dânsele? Poate, după obiceiul ei, le dă săracilor”. Acestea auzindu-le el, a tăcut.

Iar diavolul i-a băgat în inima lui gând rău și ucigaș. A pus în mintea lui să pândească pe fericită, să vadă ce face cu bucățele. Deci, ducându-se iarăși la câmp la lucrul său, a așteptat până la vremea în care era să vină fericită cu bucățele. Plecând sfânta cu bucățele de acasă și venind la locul cel obișnuit – precum și îndemânatic pentru lucrarea faptei bune a milosteniei – și după obicei înconjurând-o săracii, a început fericită a le împărți din bucate și a-i hrăni. Iar tatăl său, din locul acela din care o pândea, văzând ceea ce făcea fiică-sa, umplându-se și biruindu-se de mânie, ca să ajungă la dânsa și, după obiceiul său, să o apuce de cosițe și să o bată până când își va astâmpăra mânia cea dobitocească, a zvârlit într-însa cu barda cea plugărească, pe care o avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior.

Atunci îndată o! minune, și-a dat sfântul și fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. 

Nu era prigoană asupra creștinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împărați, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creștinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o și de vitrega sa mamă, care erau creștini cu credință.

În acest chip săvârșindu-se Sfânta Filoteia, sfântul ei suflet, suindu-se la Dumnezeu strălucind cu negrăită slavă cerească și dumnezeiască, înconjurat de sfinții îngeri și de cetele sfinților, a fost petrecut la împărăția cerurilor și așezat împreună cu fecioarele cele înțelepte; iar acum se veselește și se îndulcește de frumusețile cele negrăite ale Mirelui ei celui veșnic și nemuritor.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente