Adrian Cozma, vicepreședinte PNL, l-a adoptat pe „Șarlatan”, calul Jandarmeriei Române care nu mai poate participa la misiuni de ordine publică.
„Șarlatan”, un cal în vârstă de aproape 18 ani, care nu mai poate participa la misiuni de ordine publică și care a fost oferit spre adopție de către Jandarmeria Română, printr-un mesaj postat pe Facebook, a fost luat în adopție de către deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, totodată vicepreședinte PNL.
Calul a făcut parte din echipa Jandarmeriei Române, a participat la competiții și a defilat chiar pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională.
Anunțul Jandrameriei.
„A crescut alături de noi și a fost antrenat pentru misiuni dintre cele mai dificile. De-a lungul acestor ani, a participat alături de colegii noștri nu doar la numeroase misiuni de ordine publică, dar și la competiții naționale de obstacole organizate de Federația Ecvestră Română, la unele dintre ele reușind să se claseze chiar pe podium. Ani la rând a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie care a defilat pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională a României.
Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deși nu și-a pierdut suplețea și nici cadența, vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie.
Am uitat să vă spunem un detaliu important: răspunde la numele de Șarlatan. Ați zâmbit, nu-i așa? Știe să profite de neatenția stăpânului și să fure din buzunar morcovii pregătiți tot pentru el. Dar un lucru e sigur: nu a înșelat niciodată afecțiunea și încrederea pe care am reușit să ni le dăruim reciproc în cei 18 ani de prietenie”, a scris Jandarmeria”.
„Șarlatan” va fi iubit și răsfățat la „Ferma lui Andrei”
Mare iubitor de animale, având chiar o fermă superbă în Viile Satu Mare, care poartă numele fiului său, Andrei, deputatul Adrian Cozma a făcut toate demersurile necesare pentru a-l aduce pe „Șarlatan” în marea și frumoasa familie de la ferma „Ferma lui Andrei”.
A fost un demers anevoios, pe care deputatul l-a pus în mișcare încă de la anunțul făcut de Jandarmerie, însă a meritat din plin.
Astăzi, la ora 13.00, Șarlatan va fi preluat de noua lui familie, o familie superbă, de omenie, cum se spune în Ardeal, și care iubește natura și animalele.
Drumul lui „Șarlatan” către Satu Mare va începe de la Complexul de Pregătire „Felix Ţopescu” al Jandarmeriei Române, situat în Aleea Privighetorilor nr. 3, Sector 1, București (lângă Academia de Poliție „Al.I.Cuza”).
„Șarlatan a pornit spre Satu Mare. In curând îl veți putea vizita la ferma noastră! Adoră morcovii, merele și atenția oamenilor”, a transmis deputatul PNL, Adrian Cozma.