Acasă Sport Local Victorie românească în Dakar. Satmareanul Gyenes a câștigat clasa Maraton a celui...

Victorie românească în Dakar. Satmareanul Gyenes a câștigat clasa Maraton a celui mai dur rally-raid din lume!

collagemaniEmanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a câștigat clasa Maraton a Raliului Dakar, ediția 2015. Sătmăreanul a parcurs sâmbătă ultimii kilometri ai probei speciale ai etapei dintre Rosario și Buenos Aires și a ajuns la final în postura de câștigător. Aceasta este a doua victorie a lui Mani în Dakar, după ce s-a impus și la ediția din 2011. La general, Mani a ocupat locul 21.

Clasa Maraton este cea mai dură a raliului pentru că de-a lungul celor două săptămâni este interzisă schimbarea unor componente, printre acestea aflându-se și motorul.

Etapa de sâmbătă dintre Rosario și Buenos Aires măsura în total 393 km, din care 174 km de probă specială. Din cauza ploii abundente, organizatorii au decis să întrerupă speciala la km 101. Mani era lider al Clasei Maraton de la revenirea în Argentina, după incursiunea în Bolivia și Chile, iar timpul obținut pe speciala de sâmbătă i-a confirmat această poziție.
Victoria lui Gyenes este cu atât mai importantă cu cât, în etapa a doua, sătmăreanul a avut probleme tehnice ce au dus la pierderea uleiului. El a pierdut mai mult de 30 de minute pentru a-și repara motorul și a putut continua competiția doar cu ajutorul spectatorilor argentinieni care i-au dat de la ei, ulei de motor.

Marcel Butuza (Vectra Racing), al doilea român care a  luat startul la Raliul Dakar, a fost nevoit să abandoneze în etapa a 8-a, desfășurată între Uyuni (Bolivia) și Iquique (Chile) din cauza problemelor tehnice la motor. El ocupa locul 60 în clasamentul general la clasa moto.

Dakar 2015 a debutat pe 4 ianuarie în Buneos Aires, iar după un parcurs de 9.295 de km, traversarea de două ori a Munților Anzi pe la altitudini ce au depășit în ambele situații 4.500m, sute de kilometric în Atacama și zeci de kilometri prin câmpia de sare de la Uyuni, raliul revine în capitala Argentinei pentru podiumul final.

Coma, rege la moto
Câștigătorul Dakar-ului la clasa moto este spaniolul Marc Coma, care își trece astfel în palmares titlul cu numărul cinci. Riderul în vârstă de 38 de ani egalează astfel numărul titlurilor deținute de francezii Cyril Neveu și Cyril Despres și se află la o singură victorie de a-l egala pe Stephane Peterhansel, care are 6 trofee cucerite în Dakar la clasa moto și 5 la clasa auto. Coma a fost urmat pe podium de Paulo Goncalves și australianul Toby Price.

La categoria quad-uri a câștigat Rafal Sonik, care a devenit astfel primul polonez ce obține o victorie în Dakar.

Iberica Laia Sanz a intrat în istoria Dakar-ului, după ce a terminat ediția din acest an pe locul 9, devenind cea mai bine clasată femeie care a trecut linia de sosire a celui mai dur rally-raid din lume. Laia (29 de ani), multiplă campioană mondială de trial și enduro, a participat la clasa moto, pe o Honda CRF 450 Rally. La ediția trecută, ea a terminat concursul pe locul 16.

- Advertisment -

Cele mai populare

Situația infectarilor cu Sars-COV-2

Până pe data de 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID...

Postul,milostenia și iubirea aproapelui- cununa creștinului

Noi credem că Dumnezeu este cu noi, însă pentru a reface sau a nu pierde legătura de iubire cu El, pentru a...

Atenție!Sancțiuni contraventionale intră in vigoare din acest week-end

Legea care permite autorităților să ridice mașinile parcate ilegal urmează să fie publicată în Monitorul Oficial după ce președintele României, Klaus Iohannis,...

Strategia de vaccinare anti-Covid urmează să fie adoptată

Strategia naţională de vaccinare anti-COVID ar putea fi aprobată în şedinţa de guvern de vineri, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Comentarii recente