vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareZeci de codreni au jucat "Danțu la Șură"

Zeci de codreni au jucat „Danțu la Șură”

dantu la sura

Marți, 14 aprilie, a doua zi de Paște, la Soconzel a avut loc tradiționala manifestare folclorică Danțu’ la șură.Evenimentul s-a aflat la cea de-a 6-a ediție și a fost organizat de Consiliul Județean și Centrul de Creație Satu Mare.

Acest obicei a fost reînviat în urmă cu 3 ani și pe vremuri el era organizat în toate satele codrului, în a doua zi de Paște, când la casa unui gospodar se organiza un danț la care era invitată întreaga suflare a satului.

Obiceiul se mai păstreaza doar la Soconzel și este foarte apreciat de săteni, care dupa ce încing câteva danțuri, sunt cinstiți cu pălincă, bucate tradiționale, vin și cozonaci.

Gosposarul în grija căruia cade organizarea danțului trebuie să se bucure de un mare respect din partea consătenilor, iar pentru el este o onoare deosebită să fie ales pentru a pune la punct toate detaliile acestei manifestări folclorice.

Oaspeții au fost invitați la dans de către fetele din localitate, iar oficialitățile au demonstrat că știu să bată pașii codrenești, descurcăndu-se onorabil atât la dansul bătrânesc cât și la danțul mare.

Frumoasele cântece codrenești au răsunat în întreg satul, intregînd în mod armonios atmosfera celei mai mari sărbători creștine a românilor.

dantu la sura (7) dantu la sura (6) dantu la sura (5) dantu la sura (2) dantu la sura (1) DANTU LA SURA

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente