vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareZeci de milioane de lei pentru Negrești Oaș

Zeci de milioane de lei pentru Negrești Oaș

Primarul Oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a semnat contractele pentru modernizarea a două drumuri importante dar şi pentru construirea a patru poduri peste Tur şi Talna. Valoarea totală depăşeşte 8,5 miloane lei.

„Am semnat azi contractele de lucrări pentru modernizarea străzilor Mihai Eminescu și Tudor Vladimirescu, dar și pentru construirea a 4 noi poduri peste râurile Tur și Talna din Negrești-Oaș, în prezența mai multor cetățeni care domiciliază în zonele vizate de lucrări.

Împreună cu reprezentanții constructorilor și a personalului de specialitate din Primărie, am prezentat principalele lucrări care vor fi executate, termenele de execuție și particularitățile pentru fiecare investiție.

Sunt investiții extrem de importante pentru orașul nostru, cu o valoare totală de peste 8,5 milioane de lei, urmând ca lucrările să înceapă în curând. Îi rog și prin acest canal de comunicare pe cetățenii care domiciliază pe străzile vizate de lucrări să realizeze branșamentele la rețelele de apă și gaz, acolo unde este cazul, pentru a preîntâmpina deteriorarea lucrărilor după ce acestea vor fi realizate.

Mă bucur că negreștenii prezenți au venit cu propuneri care vor îmbunătăți modul în care vor fi implementate proiectele de investiții. Sunt proiecte care vor contribui în mod decisiv la modernizarea și dezvoltarea orașului nostru și la îmbunătățirea nivelului de trai!”, a transmis  Aurelia Fedorca.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente