marți, martie 19, 2024
AcasăEconomico-socialNational100 de euro, valoarea unui permis de conducere fals

100 de euro, valoarea unui permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Siret au depistat o femeie de cetățenie ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere, cu însemnele autorităților ucrainene, fiind fals.

Ieri, 4 octombrie a.c., în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, o femeie, cetăţean ucrainean, în vârstă de 43 de ani. Aceasta conducea un autoturism marca Citroën, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii de frontieră suceveni au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul, cu însemnele autorităților ucrainene, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Femeia a declararat faptul că autoritățile ucrainene i-au ridicat documentul original, astfel a solicitat unei persoane necunoscute să-i procure un alt permis de conducere, pentru care a plătit 100 de euro.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente