joi, februarie 29, 2024
Acasăsus24 ianuarie, 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

24 ianuarie, 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

Astăzi, la data de 24 ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, zi de mare însemnătate istorică și, totodată, un prim pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Alegerea în unanimitate la 24 ianuarie/5 februarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, a reprezentat în fapt unirea celor două principate româneşti, notează Agerpres.

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, au început dezbaterile Adunării elective. Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu „spiritul Convenţiei” a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti.

Deputaţii majorităţii conservatoare au acceptat să renunţe la candidaţii lor şi să-i dea votul lui Cuza. A fost redactat şi un act prin care participanţii la şedinţă au jurat că îl vor vota în unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza. Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti.

Anunţarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris.

„Un entuziasm atât de sublim nu mai fusese înregistrat decât în timpul Revoluţiei din anul 1848”, nota Dimitrie Bolintineanu.

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională, a fost adoptat de Senatul României la 2 iunie 2014. Camera Deputaţilor a adoptat, la 3 decembrie 2014, Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente