luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocale300 de minute au de așteptat șoferii de TIR în Vama Petea

300 de minute au de așteptat șoferii de TIR în Vama Petea

Așa cum era de așteptat, inevitabilul s-a produs. Aglomerația de la Vama Petea, pe sensul de ieșire din țară dedicat autocamioanelor, este infernală. În jurul orei 09:00, șoferii de TIR aveau de așteptat cel puțin 300 de minute pentru a putea tranzita punctul de trecere a frontierei. Aglomerația a rezultat în urma faptului că în perioada 22 mai 2021- ora 23:00, 24 mai 2021 – ora 23:00, traficul autovehiculelor de mare tonaj a fost interzis în Ungaria întrucât s-au sărbătorit Rusaliile Catolice.

”Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului.„ transmite Poliția de Frontieră Română.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă consultarea aplicației Trafic Online, disponibilă pe site-ul Poliției de Frontieră, cât și utilizarea tuturor punctele de trecere a frontierei româno-ungare:

  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Petea;
  • pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II;
  • pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand.

Astfel se poate evita suprasolicitarea doar a unor puncte de trecere a frontierei.

Menționăm faptul că traficul pentru călători și autoturisme se desfășoară în condiții normale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente