Un număr de 57 de candidați au fost eliminați din bacalaureat, vineri, pentru fraudă sau tentativă de fraudă la ultima probă scrisă, cea la alegere din mai multe discipline, informează Ministerul Educației Naționale (MEN).
Potrivit sursei citate, dintre cei 146.194 de absolvenți de clasa a XII-a înscriși, s-au prezentat la BACALAUREAT 2014 138.118 (94,48%), iar 8.019 (5,49%) au absentat.
Probă scrisă de vineri, ultima din această sesiune a bacalaureatului, a fost susținută la fizică, chimie sau informatică de elevii care au absolvit un liceu cu profil real și la geografie, filosofie, logică, economice, psihologie sau sociologie de cei de la profilul umanist.
Rezultatele la BAC 2014 vor fi afișate în 7 iulie și în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, urmând ca în 11 iulie să fie anunțate rezultatele finale ale examenului de BACALAUREAT, sesiunea iunie-iulie 2014.