sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSanatateA căzut prima zăpadă în județul Satu Mare

A căzut prima zăpadă în județul Satu Mare

Serviciul Public Județean – SPJ Salvamont Satu Mare anunță că în județul Satu Mare a căzut prima zăpadă. Primii fulgi de nea s-au așezat la Luna Șes, pe Vârful Pietroasa. De luni și până astăzi stratul de zăpadă format depășește 20 de centimetri. Odată cu așternerea primului strat de zăpadă salvamontiștii sătmăreni vin și cu câteva sfaturi utile pentru iubitorii urcatului pe munte.

“SPJ Salvamont Satu Mare aduce în atenția tuturor pasionaților de drumeții montane necesitatea adaptării echipamentului și planificarea traseelor în funcție de noile condiți meteo instalate începând cu ziua de luni 29 noiembrie. Trecerea de la frumoasele zile ale acestui de sfârșit de toamnă la primele zile de iarnă s-a făcut brusc, cu diferențe mari de temperatură, cer închis, precipitații intense, care de la 1000 m altitudine au căzut sub formă de zăpadă. De aceea recomandăm bocancii de patru sezoane (de iarnă), parazăpezile, pantaloni și bluzele de corp, suprapantaloni, bluzele polar, jachetele de iarnă, șapcă, mănuși, în principiu trecerea la echipamentul de iarnă. Chiar dacă, la baza muntelui mai putem  avea temperaturi pozitive, odată cu creșterea altitudinii temperaturile scad, frigul  fiind amplificat și de curenții de aer din zonele  expuse de creastă sau gol alpin.

Atenție mare și la echipamentul pus în rucsac

Trebuie acordată o atenție deosebită și echipamentului suplimentar din rucsac, trusă medical, termos pentru  lichide  calde, batoane energizante, brichetă, sursă de lumina, un tricou de schimb, pelerină ploaie, enumerând aici o parte a lucrurilor esențiale pe care trebuie să le avem asupra noastră. Nu în ultimul rând, va trebui să ne asigurăm că avem telefonul încărcat pentru a putea solicita în caz de nevoie informații sau sprijin Salvamont, pentru noi sau ceilalți turiști care întâmpină dificultăți pe  munte.

SPJ Salvamont Satu Mare mai informează turiștii că toate traseele omologate din județul Satu Mare sunt practicabile, recomandarea noastră pentru turiștii sau grupurile de turiști care au în componență și minori fiind aceea de a parcurge traseele mai puțin expuse din zona piemontană Oaș, Batarci-Tămășeni, care se pretează cel mai bine pentru o drumeție de început de iarnă, când beneficiem și de mai puține ore cu lumina.

Imaginile postate sunt din patrularea preventivă de ieri și azi (n.r. 30 noiembrie, 1 decembrie) de pe vârful Pietroasa, ocazii cu care am testat și noile jachete Makita, intrate  în dotarea Salvamont Satu Mare și care s-au comportat extrem de bine, atât la vânt puternic cât și la precipitații. Mulțumim sponsorului nostru Makita România!”, transmite Alex Costin pe pagina de Facebook Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare.

Sursa foto & text: SPJ Salvamont Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente