joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAccident cu răniți la Huta Certeze

Accident cu răniți la Huta Certeze

Trei persoane, victimele unui accident de circulație, au ajuns duminică (20 septembrie) după-amiază în stare gravă la spital. Accidentul a avut loc în jurul orei 17.40, la ieșirea din Huta Certeze spre Sighet. Pentru scoaterea victimelor a fost nevoie și de intervenția unui echipaj de la Serviciul de descarcerare.

Șoferul mașinii, Cristian P., un tânăr de 20 de ani, a călcat prea tare pedala de accelerație iar într-o curbă a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemiei.

„S-a intervenit în colaborare cu echipaje ale SMURD, descarcerare, Poliție. Au fost transportate la spital trei victime, unul cu traumatism cranio-cerebral, unul cu contuzie la umăr și un pacient cu traumatism toraco-lombar. Toți erau echilibrați hemodinamic și respirator însă cel din urmă care a necesitat și descarcerare a fost transportat pentru investigații suplimentare la UPU Satu Mare cu un echipaj TIM”, spune purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare, dr. Lucian Tarța.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente