Administrația Prezidențială a anunțat vineri că principalele partide parlamentare – PSD, PNL, USR și UDMR – au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la finalul actualei sesiuni parlamentare. Documentul a fost convenit în urma unui proces de mediere coordonat de instituția prezidențială.
Potrivit comunicatului, legea reprezintă o etapă esențială în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, termenul-limită pentru adoptare fiind 1 iulie. Administrația Prezidențială subliniază că niciun angajat din sectorul public nu va avea venituri totale mai mici ca urmare a aplicării noii legislații.
Limită pentru cheltuielile salariale și respectarea obiectivelor fiscale
Acordul prevede că, în anul 2027, cheltuielile totale cu salariile bugetarilor nu vor depăși nivelul din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Totodată, implementarea legii nu va afecta angajamentele fiscale asumate de România pe termen scurt, mediu și lung.
Noua lege a salarizării va intra în vigoare integral la 1 ianuarie 2027, fără etape de aplicare eșalonată și fără posibilitatea de a fi modificată ulterior prin intervenții punctuale, a transmis Administrația Prezidențială.
Cine a semnat acordul
Documentul politic a fost semnat de:
- Sorin Grindeanu, președintele PSD
- Ilie Bolojan, președintele PNL
- Dominic Fritz, președintele USR
- Kelemen Hunor, președintele UDMR
În baza acestui angajament, Ministerul Muncii urmează să publice proiectul de lege și să organizeze consultări cu toate categoriile profesionale vizate.


