joi, mai 16, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareActivitate împotriva consumului de alcool

Activitate împotriva consumului de alcool

Sâmbâtă, 28 ianuarie 2017 , reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au adus în fața a 150 de elevi problema alcoolului, în cadrul evenimentului Program Educațional Loga Dance School, desfășurat la sediul școlii de dans.
Programul Educațional Loga Dance School oferă elevilor de gimnaziu posibilitatea de a se distra într-un mediu controlat și de a învăța lucruri noi și folositoare. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, instituții partenere de peste 5 ani în Program, susțin momentul educativ al serii, tema aleasă fiind de fiecare dată alta.
Elevii au aflat despre riscurile consumului de alcool, cel mai uzual și mai accesibil drog de pe piață, sub influența căruia adolescenții pot deveni mai agresivi, mai predispuși la acte de bravură, dar și mai susceptibili de a fi abuzați.
Din partea CPECA Satu Mare a fost prezenta doamna Tămășan Irina, care a încercat să le demonstreze copiilor că ,,Alcoolul nu te face mare!”, iar aceștia au răspuns foarte bine provocărilor lansate, dovedind că știu cât de nociv le este alcoolul la această vârstă, dar și adulților.
Păstrând tema centrală dar având o abordare diferită, inspector principal de poliție Hrihorișan Felicia din cadrul IPJ Satu Mare le-a prezentat participanților o temă legată de infracțiunile ce pot fi comise pe fondul consumului de alcool. De la infracțiuni rutiere, la violențe fizice, verbale ori sexuale, de la furturi la tâlhării, elevii au înțeles că problema alcoolului nu este doar a celui care a băut, ci poate fi și a celor din jur. Infracțiunile ce pot fi comise, dar și riscul crescut de a deveni victime ca urmare a consumului de alcool, i-au convins, se pare, pe participanți să nu accepte să consume alcool oferit de așa-zișii binevoitori , de cei care le dau ceea ce părinții lor ar dezaproba cu certitudine. De altfel, acesta a fost și mesajul de final adresat copiilor, acela de a nu se lăsa păcăliți să consume alcool sau droguri, pentru că nici un adult responsabil care le vrea binele nu le-ar oferi astfel de substanțe.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente