vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleInternationaleAgenții care au legături cu mafia rusă fac trafic cu pașapoarte europene,...

Agenții care au legături cu mafia rusă fac trafic cu pașapoarte europene, inclusiv românești

Agenții care au legături cu mafia rusă oferă cetățenilor ruși și ucraineni care nu au acest drept pașapoarte ale unor state europene, inclusiv românești, în schimbul unor sume importante de bani, relatează The Mail on Sunday în ediția electronică.

Guvernul leton le acordă cetățenie urmașilor victimelor lui Stalin deportate în Siberia în anii 1940, iar Polonia, Germania, România și Ungaria au programe similare pentru descendenții cetățenilor lor rămași în fosta URSS.Aceste programe legale au alimentat însă un trafic ilegal de pașapoarte, controlat în mare parte de agenții care au legături cu mafia rusă.

The Mail on Sunday a descoperit astfel de agenții care oferă posibilitatea de a obține pașapoarte ale unor state membre UE cetățenilor ruși și ucraineni care nu au dreptul la aceste documente. O agenție din Kiev susține că pentru sume cuprinse între 7.500 și 15.000 de euro, avocații săi „au găsit metode rapide de a dobândi cetățenie română și pașaport, dar și cetățenia altor state UE”.

Agenția afirmă de asemenea că ucrainenii cu pașaport UE vor avea dreptul de a munci în „Anglia”. „După ce îți găsim rudele române, va trebui să dovedești la tribunal că sunt autentice”, i-a spus directorul agenției unei presupuse cliente, care a precizat însă că nu are astfel de rude. „Nu contează. Noi găsim pe cineva cu același nume de familie care a trăit în țară înainte de 1940”, i-a răspuns directorul.

Există și posibilitatea de a obține un pașaport ungar, care costă 22.000 de euro. Când femeia a afirmat că nu știe limba maghiară, i s-a spus de asemenea că nu contează. „Specialiștii noștri verifică în registrele bisericilor și alte baze de date. După ce găsim o persoană, e ca și rezolvat. Trebuie doar să mergi la Budapesta pentru a ridica pașaportul și cartea de identitate. Vei avea toate beneficiile unui cetățean ungar și al UE”, a adăugat directorul agenției.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente