În extremitatea nordică a județului Satu Mare, foarte aproape de granița cu Ucraina, se află satul Valea Seacă, care aparține de comuna Tarna Mare. Aici trăiesc peste 1000 de oșeni, iar multe dintre poveștile lor au o aromă aproape magică. Una dintre acestea este și cea a lui Andrei Coțan considerat a fi un fel de haiduc modern, cam în genul lui Griga lui Ianoș din Bixad, cu care de altfel, a și fost contemporan. Povestea lui Andrei Coțan, este una aproape uitată și doar cei mai bătrâni valăsecani abia că mai știu câte ceva despre el. Și pentru că biografia acestui răzvrătit este cât se poate de interesantă, am umblat prin sat pentru a afla întreaga poveste. Cel care ne-a stârnit interesul pentru prima dată asupra acestui personaj este Grigore Cosma, fiu al satului, un împătimit al folclorului și obiceiurilor oșenești.
Am ajuns la Valea Seacă într-o zi, pe la mijlocul lui martie 2020, când întreaga țară era cuprinsă de spectrul coșmaresc al pandemiei de coronavirus. Acolo însă, nimeni nu vorbea despre asta, de parcă satul s-ar fi aflat înafara timpului și a istoriei…
Andrei Coțan a fost un om curajos care pe la 20 de ani a reușit să fugă din România întunecaților ani 50 ai secolului trecut și a ajuns în îndepărtata Australie. Spre bătrânețe, în plin regim comunist, Andrei Coțan, se întoarce – în mod absolut paradoxal – în România și se va stabili la Satu Mare, unde – după cum spun consătenii lui – ar fi fost jefuit în apartamentul său și ucis. O poveste întortocheată despre un om misterios care a prefigurat oarecum prin fuga sa, uriașul exod al oșenilor de după revoluția din decembrie 1989.
,,Coțan Andrei o fost un fecior tare aprig!”
Primul nostru interlocutor a fost Petru Ciorbă – a Mutoaii, în vârstă de 87 de ani. Baciul Petru își amintește bine de Coțan: ,,Mulți bătrâni știu povestea lui Coțan, uite și cuscranul meu Ion, știe multe, dar și alții din sat, care-s cam de o samă cu mine, îl mai țin minte, că acela o fost un om strașnic, pe care nu-l poți uita. Ei au plecat din sat trei inși, tineri toți, cu gândul de a fugi din țară. La București s-au dus, dar numai Coțan Andrei a reușit să fugă, iar ceialați doi s-au întors acasă. Amu vă și spun cum a scăpat din România: o cumpărat de la un țâgan un cal, l-o pus pe ăla să-i scoată mațele și Coțan s-a băgat acolo în cal. Și așa, ascuns între alți cai, care erau duși la export, a reușit să fugă din România. El o fost un fecior tare aprig și la gioc împlânta cuțâtul său lung și bine ascuțit, în bârna casei, ca să vadă toți cât îi el de voinic. Tăt lângă ceteră se țânea. Era el sărăcuț de avere, dară era un om falnic și chipeș, cum nu mai era altul în Valea Seacă! La o vreme s-o întors, o stat oarecât prin sat și apoi și-o luat casă în Sătmar, unde apoi o și murit! Umblă vorba că o fi fost omorât dar eu unul. Nu știu cum s-au petrecut lucrurile! El o fost mai mare ca mine, și de-ar trăi, ar avea peste o sută de ani. L-am cunoscut bine, că stătea nu departe de noi!”
Petru Ciorbă
Bătrânul Ciorba își amintește cu greu evenimentele de atunci, dar povestea lui Coțan i-a rămas adânc tipărită în minte. El nu crede că acesta ar fi fost un haiduc în adevăratul înțeles al cuvântului, ci mai degrabă un ins certat cu legea care vindea ce mai fura și era cunoscut ca un mare petrecăreț și un om neînfricat. Nu s-a împăcat deloc cu autoritățile vremii și s-a gândit că, dacă vrea să se salveze, atunci trebuie să plece cât de repede poate, departe de locurile natale.
A fugit din țară ascuns în burta unui cal!
Pe o coastă domoală – peste drum de cimitirul satului – se află gospodăria lui Petre Cormoș – a Manului în vârstă de 86 de ani și chiar dacă vremea era ploioasă, bătrânul crăpa de zor, niște lemne afară. Casa lui este una parcă ruptă din povești, cu un cerdac ospitalier, iar pereții casei sunt vopsiți în culori vesele, cu motive populare frumoase. Omul se ține bine și este foarte lucid și în putere pentru vârsta lui. A fost foarte bucuros că poate să-și depene amintirile despre Andrei Coțan și ne-a primit cu multă ospitalitate, împreună cu nevasta lui: ,,Eu vă spui cum o fost: el era ca un spion în țara asta și mai avea un frate, Ion. Era un fecior tare fain și el și frate-său, înalți și bine făcuți, dar erau copii din flori, că mă-sa l-o făcut pe fiecare cu alt bărbat. Așa o fost…Într-o zi, mă-sa tot i-o spus lui Andrei care îi e tată și-apoi s-o dus feciorul la el, dar omul acela s-o temut și s-o ascuns în pod. Ei erau tare săraci, că de multe ori nici pită de mălai nu aveau pe masă! Amu dacă arunci pită cu lecvar la un câne, o amiroase și nici n-o mănâncă! Altă lume, și alt trai! Eu l-am cunoscut pe Coțan, așa cum o cunosc pe femeia mea! Pe el îl urmărea miliția și cadrele aieste, pentru că fura ce apuca și se bătea. El când o plecat avea așa, 18-20 de ani, asta a fost cam pe când au fost duși chiaburii în Bărăgan. Grele vremuri o fost!
Petre Cormoș – a Manului
Apoi vă spun cum o fugit: o mărs la un țâgan care avea doi cai și i-o zâs să-i vândă lui unu și să-l taie. I-o dat o grămadă de bani pe el, că putea țâganul să-și ia nu știu câți cai pe ei. Apoi el s-o băgat în burta calului, și ști-l Dumnezău cum o ieșit din țară, de-o ajuns în Australia! O stat acolo mulți ani, poate 15, poate 20, nu știu exact, și când s-o întors, o adus un radiocasetofon și nime până atunci n-o mai văzut așa ceva. Se minunau toți de aparatul acela. Ia, aici la drumul care se desparte înspre Bâșcău și Tarna, ni l-o arătat la tăți! El spunea: țara noastră e a doua Americă, că are tăte bogățiile din lume, afară de cărbune de cocs. El spunea că acolo unde o fost dus el, oamenii trăiau în niște scorburi mari de copaci, iar el prindea șerpi prin păduri, la normă, și era plătit după cât capete de șerpi preda în fiecare seară. Lucru anevoios o fost acela și periculos! De bună seamă că o strâns oarece avere și atunci o venit acasă. Apoi și-o luat bloc în Satu Mare și într-o noapte, un tâlhar i-o spart casa, l-o foituit și o furat tot, că tâlharul o crezut c-o venit cu mulți bani de la Australia. Cât o fost tânăr, numai de jonglerii s-o ocupat. Fura de la unu și vindea la altul, că atunci nu era camere de vederi, ca amu. Dacă vedea un lanț de car repede îl și lua, apoi îl vindea la altul!
Cum au băut oșenii pălinca ,,cușer” a crâșmarului evreu
Ajungem într-un târziu și în gospodăria lui Ioan Cionca Todinca, de 78 de ani, cunoscut cu porecla ,,Poetul”. Omul a scris nenumărate volume de versuri în care vorbește despre trecutul și tradițiile oșenilor, dar și despre realitățile contemporane. A fost declarat ”Cetățean de Onoare” al comunei Tarna Mare și ,,Luminător al Satelor”, distincții de care este tare mândru. El pretinde că l-a cunoscut foarte bine pe Andrei Coțan și ne spune întreaga poveste a vieții lui, de-a fir a păr.
,,Omul ăsta s-o ridicat împotriva boierimii, lua de la cei bogați și dădea la săraci. A avut un frate de cruce, pe Serenici Ion, fecior tare sărac și ăla, și împreună puneau la cale totul. Ei s-au jurat frați de cruce în fața bisericii, eu nu am văzut asta, numai am auzit de la alții. După ce s-o venit acasă, într-o duminică o vrut să facă cinste satului întreg, de bucurie că s-a întors. S-a dus la jidul care avea crâșmă, să ia pălincă. Pe atunci oamenii acasă nu prea aveau, ca și acum, cî este la tătă casa, pălincă. Dar jidul, tocmai atunci, avea crâșma goală și Coțan nu l-a crezut. Atunci jidul i-a spus că să caute în crâșmă și dacă găsește pălincă, a lui să fie toată. Atunci a sărit prietenul său Serenici Ioan, care știa toate mișcările și ascunzișurile de prin casa crâșmarului, că mai lucra pe la el. Una – două s-a apucat și a ridicat podelele și a scos de sub ele un butoi de vreo 60 – 70 de litri de pălincă pe care l-a și luat pe umăr, că era zmeu de puternic, am văzut cu ochii mei! Degeaba s-a rugat jidul de el și i-a promis că-i dă un loc de casă, numai să-i dea înapoi pălinca, pentru că aia era ,,cușer”, făcută după legea jizească, iar jizii nu aveau voie să bea altfel de pălincă, decât din aia cușer, făcută special după legea lor, că Serenici nu s-a lăsat înduplecat: ce ai promis îi promis, crâșmarule! Apoi a dus butoiul la danț, după ieșirea de la biserică, l-a desfăcut, și a omenit pe toată lumea. Am băut și eu din pălinca aia, încă nu eram însurat pe atunci, și tare bună o fost!”
o Ioan Cionca Todincă ,,Poetul”
După ce au băut oșenii din pălinca evreului, tot a mai rămas ceva în butoi și Andrei i-a zis lui Serenici să-i dea foc, ca să nu rămână nicio urmă. Dar oricât de ,,vagabond” ar fi fost Andrei, tot l-a mustrat conștiința multă vreme. Apoi, când a venit ultima dată acasă, Andrei Coțan și-a găsit aici o văduva tânără și frumoasă, dar nu se știe din ce motive s-au despărțit, iar el a plecat și-a cumpărat un apartament la Satu Mare. A mai trăit cam un an după aceea, că a fost ucis în locuința lui și jefuit. Nimeni nu știe cu exactitate ce a dispărut din casă, pentru că omul era foarte secretos. „Poetul” ne-a mai spus că Andrei Coțan a fost un om bun, care a ajutat multă lume, dar după povestea cu butoiul de pălincă a cârciumarului evreu, a rupt prietenia cu Ion Serenici pentru totdeauna și nu și-a putut ierta niciodată faptul că a fost părtaș la nedreptățirea cârciumarului. Atunci totul părea o glumă dar apoi și-a dat seama că nu au făcut bine.
Andrei Coțan, a avut parte de un destin ciudat. Rebel încă din fragedă tinerețe, el a înțeles repede că lumea comunistă nu i se potrivește, așa că a găsit o modalitate insolită de a fugi din țară ascuns în burta unui cal. Surprinzător este faptul că după vreo 20 de ani petrecuți la muncă prin pădurile Australiei, Andrei Coțan se întoarce pe meleagurile natale și va avea parte de un sfârșit tragic.
De ce s-o fi întors Coțan în România, în plin regim comunist? Să fi fost doar dorul de țară, de lumea oșenimii lui, sau au mai fost și alte motive pe care – deocamdată – nu le cunoaștem? Oare a fost prins criminalul care l-a jefuit și i-a luat viața? Iată câteva întrebări care ar putea sta la baza unei cercetări mai adânci a acestui caz atât de bizar și de absurd!
Uitarea se așterne încet peste această poveste – ca peste atâtea altele! – iar cei din generația tânără, nici nu cunosc povestea zbuciumatului lor consătean. Tot ce a mai rămas din amintirea eroului nostru, este o casă – aflată acum în renovare – cea de la numărul 262, din Valea Seacă, în care a crescut împreună cu fratele său.
Defapt, întreaga Țară a Oașului, abundă de povești dintre cele mai stranii, în care adevărul se amestecă mereu cu magicul, cu legenda și compun împreună tabloul unei lumi, probabil pierdute pentru totdeauna. Crâmpeie de destin țesute în pânza unei povești pe care bătrânii le mai deapănă celor dispuși să-i mai asculte. Oare câte dintre întâmplările fabuloase ale Oașului au murit odată cu eroii și martorii lor?
Adrian LUPESCU
