Sute de copii și tineri au participat în perioada 22-24 august la Arad,la cea de-a XX-a ediție a Festivalului internațional de folclor pentru copii și tineret “Așa-i jocul pe la noi”. Evenimentul a avut loc la ștrandul Neptun din localitate.
Au concurat formații artistice din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Ungaria, iar din țară ansambluri ale Palatelor copiilor din județele: Arad, Alba, Caraș Severin, Olt, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea.
Județul Satu Mare a fost reprezentat de 30 de copii din Carei, membrii ai Ansamblului Orchestral ,,IEDERA de la Clubul Elevilor din localitate,coordonați de profesorul Dumitru Iederan . Si de aceasta dată, careienii au impresionat prin prestația și talentul lor ,cele 3 premii I adjudecate fiind rodul muncii depuse peste an.
Astfel,la editia a XX-a a Festivalului internațional de folclor pentru copii și tineret “Așa-i jocul pe la noi”, Taraful IEDERA obține locul I la fel ca și Grupul de Fete Horitoare și solistul instrumentist Alexandru Gheață.
Rezultate remarcabile ale tinerilor careieni instruiti de prof.Dumitru Iederan,pentru care merită toate laudele!
Profesorul Dumitru Iederan ne-a spus că este un om optimist care crede în valoare atunci când ea este dublată de munca facută cu pricepere și pasiune. Pentru el, folclorul muzical, profesia și instituția unde este profesor titular-Clubul Elevilor, reprezintă un tot unitar,iar succesele vor continua. Este un crez pe care-l împărtășesc entuziasmați si părinții copiilor din Ansamblul ,,IEDERA.
Manifestarea a fost inclusă în cadrul “Zilelor Aradului” și este sprijinită de Ministerul Educației Naționale, Primăria și Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Inspectoratul Școlar Județean Arad.