joi, aprilie 25, 2024
AcasăsusAntonescu: Dreapta nu înseamnă polaritatea PSD-Băsescu

Antonescu: Dreapta nu înseamnă polaritatea PSD-Băsescu

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, cu ocazia lansării programului economic al partidului, că discuția despre unificarea dreptei nu se poate face în funcția de „polaritatea falsă” PSD-Băsescu, menționând că doar prin creșterea clasei de mijloc pot fi eliminați baronii și feudalismul.

„S-a dezvoltat greșit, dar din ce în ce mai insistent și prevăd o întețire, a unei discuții despre dreapta. Mai mult și mai imprudent, despre unificarea dreptei. Spun mai imprudent pentru că nu suntem în situația în care să ne fie clar multora dintre noi ce înseamnă dreapta spre a putea vorbi despre unificarea dreptei. Refuz în continuare să definim dreapta prin ceva ce s-ar formula anti-PSD sau să definim stânga prin ceva ce s-ar formula anti-Băsescu. Refuz polaritatea falsă PSD-Traian Băsescuși asociații. Avem nevoie de o discuție despre dreapta. (…) Noi punem în discuție acest proiect și pentru a discuta despre dreapta, cu acest proiect noi spunem de fapt ce înseamnă dreapta pentru noi”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că unul dintre elementele esențiale ale unei orientări de dreapta vizează formarea unei clase de mijloc consistente.

„Este foarte limpede că vorbim degeaba despre stat de drept, despre democrație reală, despre dispariția sau alungarea baronilor dacă nu vom reuși ceva în ce înseamnă construcția clasei mijlocii. Putem să condamnăm baronii de dimineață până seara, putem să triplăm forțele parchetului, DNA-ului, poliției și cui vreți. Nu vom scăpa de baroni câtă vreme nu vom avea clasă mijlocie. Pentru că nu există altă ieșire din ceea ce încă se înverșunează să fie feudalismul românesc, decât clasa mijlocie”, a mai afirmat Antonescu.

El a menționat că o clasă de mijloc poate fi construită doar printr-o economie liberală, doarece nu s-a construit nicăieri în alt mod.

Președintele PNL a declarat că programul economic al liberalilor este unul radical și curajos.

Este un program care plecând de la constatarea că măsurile cu țârâita, graduale, nu au rezolvat nimic. Cu un exemplu foarte bun, de fapt singura măsură radicală pe care un guvern a avut curajul să o ia, și anume cota unică de impozitare, e singura care a avut efecte majore în economie. Programul acesta este radical și curajos pentru că propune o rupere de ritm, pentru că propune o asumare de profil de guveranare. (…) Acestui Guvern îi reproșăm o lipsă de identitate, lipsa de profil în guvernare. E o guvernare de azi pe mâine, din inundație în inundație și din statistică în statistică. Nu e o guvernare care are opțiuni, ori acest program propune opțiuni”, a afirmat Antonescu.

El a susținut că din această perspectivă dreapta presupune „să fii convins că nu poți reduce evaziunea fiscală doar cu Fiscul și cu poliția și iar cu DNA, ci să crezi că prima măsură e să stimulezi conformarea voluntară”.

„Dreapta înseamnă să crezi că o construcție bugetară se face în funcție de o filosofie fiscală, și nu o politică fiscală în funcție de construcția bugetară”, a mai susținut președintele PNL.

PNL a lansat programul „Economia liberală – Prin noi înșine”, în prezența câtorva sute de simpatizanți, la Palatul Parlamentului, între cei prezenți numărându-se fostul președinte Emil Constantinescu și candidații PNL la europarlamentare.

Programul economic al PNL, adoptat vineri în Delegația Permanentă, propune plafonarea TVA și a altor impozite și taxe la 16%, renunțarea la ideea unui nou acord cu FMI, mizând pe un ritm de creștere economică anuală de 5% în următorii 10 ani.

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente