marți, aprilie 23, 2024
AcasăsusMici paradisuri urbane. Grădinile de basm de pe blocurile din România

Mici paradisuri urbane. Grădinile de basm de pe blocurile din România

Pe măsură ce în marile orașe se construiește tot mai mult, spațiile verzi, de la simple terenuri acoperite cu iarbă la grădini sau parcuri, pot deveni blocuri, clădiri de birouri, mall-uri sau restaurante. Există însă și tendința opusă: aceea de a transforma griul în verde. În ultimii ani, clădirile cu fațada verde, cu pereți interiori îmbrăcați în vegetație sau cu grădini amenajate pe acoperiș au devenit din ce în ce mai populare, peste tot în lume. Astfel de mici paradisuri urbane verzi există acum și în România.

Botanistul francez Patrick Blanc este omul datorită căruia grădinile verticale sunt amenajate în prezent pe tot globul, din Mexic în Hong Kong. Deși au fost inventate de profesorul american Stanley Hart White în anii ’30 (el a fost cel care a patentat prima grădină verticală cunoscută) botanistul francez a modernizat și a popularizat acest tip de grădină. Începând cu anii ’80, el a îmbrăcat în vegetație muzee, hoteluri, ambasade sau centre comerciale. Cel mai mare perete verde din lume are 2.700 de metri pătrați și se află în Los Cabos, Mexic (Los Cabos International Convention Center).

În România, cu excepția vechilor case îmbrăcate în iederă, nu există, deocamdată, clădiri cu fațadele îmbrăcate în vegetație. În schimb, avem grădini verticale ce îmbracă de sus până jos pereți de interior, acoperișuri verzi sau terase-grădină amenajate pe imobile, deasupra ultimului etaj.

„E important ca plantele să aibă lumină naturală”

Valentin Chițu, administratorul unei firme care face amenajări cu grădini verticale, a început afacerea în urmă cu 5 ani, când un prieten care s-a întors din SUA i-a povestit de pereții verzi pe care îi văzuse acolo: „Mie îmi plac foarte mult plantele, asociatului meu la fel. Nu a plecat ca un business, a plecat ca un hobby. Eu personal fac montajul. Nicio lucrare nu s-a făcut fără mine sau fără colegul meu: noi știm cum trebuie să vină, cum trebuie aranjate plantele”.

„Patrick Blanc a stat 20 de ani în Amazon, a crescut printre plante. El a muncit și pentru ce facem noi acum: noi facem ideea lui”, continuă el.

Până acum, Valentin și colegul său au realizat grădini verticale de interior, amplasate pe pereți în magazine, restaurante, birouri, sedii de firmă, locuințe private, saloane de înfrumusețare sau baruri. Astfel de grădini verticale nu există numai în București, ci și în Constanța, Mamaia, Bacău sau Timișoara. De exemplu, cea mai mare lucrare pe care au făcut-o până acum se află la Bacău, într-un sediu de firmă, și are 28 de m².

„În general, se folosec plante verzi. Fără flori pentru că mor. Flori se folosesc foarte puține, pentru design”, explică Valentin. Toate plantele vin din import. Deoarece într-o grădină verticală este nevoie de foarte multe plante care să aibă aceeași dimensiune, o asemenea cantitate ar fi greu de găsit pe piața locală.

Dacă este întreținută corect, o grădină verticală nu se usucă: „Avem lucrări de acum 4 ani de zile care sunt OK și acum”. Este posibil ca din 400 de plante să se usuce 10 în câțiva ani, arată Valentin, dar grădina rezistă: „E important ca plantele să aibă lumină naturală. Dacă nu, lumină bleu de fotosinteză, care le ajută să crească”.

Grădina verticală primește apă printr-un sistem de irigare inteligent

De anul trecut, se ocupă și de întreținerea grădinilor verticale realizate: curăță sau tunde plantele, le schimbă pe cele care au probleme: „De exemplu, scindapsus trebuie tăiată. Este o plantă parazită curgătoare căreia îi cresc foarte mult ramurile, ajunge și la 4-5 metri, rămâne fără frunze și atunci se vede estetic urât. Și trebuie tunsă. Dacă este tunsă constant ies noi pui și își reface verdeața”.

Există mai multe metode de a amenaja o grădină verticală. Una dintre ele presupune așezarea plantelor într-un sistem de cuiburi cu pământ special pentru flori (pe un m² încap în jur de 60 de plante). Cuiburile sunt niște săculețe din material plastic ce rezistă la umezeală: nu permit apei să treacă și împiedică igrasia. Ele protejează pereții și mobila de umezeală, de condens sau de mucegai.

Odată cu plantele poate fi instalat și un sistem de irigare conectat la rețeaua de apă. Un calculator va programa timpul de udare (câtă apă să curgă și la ce interval de timp), iar apa va ajunge la plante prin mici furtunuri: „Fiecare plantă e alimentată printr-o duză prin care picură apă. E o „țâșnitoare” mai deșteaptă”. Cantitatea de apă poate fi modificată de la un rând de plante la altul, în funcție de nevoile acestora. Cine nu are sursă de apă sau nu vrea sistemul de irigare poate uda plantele manual.

Printre cele mai mari grădini verticale de interior din România se numără cea dintr-un sediu de bancă din București (cu o suprafață verde de aproximativ 50 de m²) și o alta de 38 de m² dintr-un imobil din Cluj.

Valentin Chițu arată că în România nu există, deocamdată, grădini verticale exterioare pe fațadele clădirilor deoarece prețul pentru o astfel de lucrare ar fi foarte mare. În prezent, firma sa face mai multe teste și speră ca în acest an să dezvolte un model: „100% la anul avem câteva proiecte. Vrem să colaborăm cu primăria și facem teste cu Facultatea de Horticultură pentru scăderea poluării în centrul Bucureștiului. Trebuie să găsim o soluție ieftină pentru a o implementa pe fațadele blocurilor din centru”.

„Există pe piață concepte, însă din cauza costurilor și a lipsei de informații, beneficiarii refuză să mai facă, chiar dacă sunt în proiect”, arată și Cristian Anghel, managerul unei firme care amenajează grădini verticale și acoperișuri verzi.

Potrivit acestuia, o fațadă verde este diferită de o grădină verticală exterioară. Pentru fațadele verzi se folosesc, în general, plante cățărătoare și liane, iar pentru grădinile verticale plante perene obișnuite (nu curgătoare). În cazul fațadelor verzi, se montează fire din inox sau din oțel pe toată înălțimea clădirii, iar pe aceste fire se așază plantele (în acest fel, clădirea este protejată pentru ca plantele să nu se lipească de tencuială). În cazul grădinilor verticale exterioare, plantele se așază și cresc în niște structuri aleveolare.

Spre deosebire de grădinile verticale exterioare, acoperișurile verzi și terasele-grădină de pe acoperiș nu mai sunt o raritate în România. În București există mai multe complexe rezidențiale nou-construite care au mici „păduri” pe acoperiș, cu gazon, plante cu flori, arbuști și chiar arbori. Cel mai adesea, pe terasele-grădină se plantează conifere deoarece sunt mai rezistente la frig și rămân verzi și în timpul iernii.

Cristian Anghel arată că folosirea unor arbori pe acoperiș este riscantă: copacii se pot usca la un moment dat dacă nu au suficient sol. El preferă acoperișurile-vii, în care arbuști și plante perene mai mici, cultivate într-un strat de sol, acoperă suprafețe mai mari. În plus, un acoperiș-viu are în spate și o idee, fiind conceput astfel încât să devină autonom: „Important este să creezi un ecosistem, adică într-un timp de doi ani de zile intervenția umană ar trebui să nu mai existe, acoperișul să fie de sine stătător, autosustenabil, iar întreținerea să nu mai existe. Este o conversie de la artificial la natural”.

„În București nu putem pune aceleași plante ca în Brașov”

Inițal, acoperișul este irigat până când plantele vor crește și vor acoperi tot stratul de pământ (substratul). Irigațiile sunt automatizate, iar odată cu apa, plantele pot primi și fertilizatori care să le ajute să se dezvolte. Când vor crește suficient de mult, solul nu va mai fi bătut de soare și nu se va mai usca, așa că nu va mai avea nevoie de irigații: „Va fi suficientă natura, apa de ploaie”.

„Plantele sunt alese în funcție de climatul unde se face acoperișul.  În București nu putem pune aceleași plante ca în Brașov”, mai spune Cristian.

Deoarece colțul verde amenajat pe acoperiș încarcă destul de mult structura clădirii, este important ca pământul folosit să nu fie prea greu: „Pământul este special, îl importăm. Este un substrat din roci minerale și din alte agregate naturale. E foarte ușor: cântărește 35 de kilograme pe m², pe o înălțime de 10 cm a substratului”. Pentru ca rădăcinile plantelor să nu penetreze plafonul și pentru ca apa să nu se infiltreze se folosesc mai multe straturi, membrane și filtre din diferite materiale.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente