vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAnul acesta începe modenizarea Aeroportului

Anul acesta începe modenizarea Aeroportului

aeroport

Joi, 19 martie, consilierii județeni au modificat în cadrul ședinței de Consiliu Județean, câteva aspecte cu privire la unele proiecte de hotărâre pentru ca investițiile respective să poată fi terminate în cursul acestui an.

S-au modificat câteva aspecte la proiectul de modernizare al aeroportului, astfel încât lucrările să poată fi realizate în acest an. În luarea de cuvânt, președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, a declarat că este vorba despre înlocuirea dalelor deteriorate, turnarea unui strat de uzură pe pistă și platformă. În opnia acestuia, lucrările se pot realiza în cinci-șase luni.

Tot în acest an va fi modernizată și fosta Școală nr. 13 de pe strada Botizului din Satu Mare, locație în care se va muta Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă.

Totodată, consilierii au votat și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Dispensarului TBC de pe strada Ialomiței. Ștef spune că valoarea proiectului este de 3 milioane de lei, din care suma de 1 milion de lei va merge pentru reabilitarea clădirii, iar restul de 2 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură medicală.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente