joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAșezări din epoca bronzului descoperite pe locul noii centuri

Așezări din epoca bronzului descoperite pe locul noii centuri

Săpăturile arheologice pornite cu ocazia construirii șoselei de centură a municipiului Satu Mare sunt cele mai mari cercetări din istoria arheologiei sătmărene. Investigarea și descărcarea de sarcina istorică a celor 11 situri arheologice aflate în derulare pe ductul drumului ce urmează a fi construit au adus o serie de noi descoperiri arheologice spectaculoase.

Colectivul de cercetare interdisciplinar condus de dr. Liviu Marta cuprinde atât specialiștii muzeului din Satu Mare (dr. Cristian Virag, dr. Robert Gindele, drd. Ciprian Astaloș, dr. Hágó Nándor cât și o serie de arheologi colaboratori de la alte instituții din țară. Printre acestea se numără și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Tradiționala colaborare științifică dintre cele două instituții s-a dovedit un real succes și de această dată.

Situl preistoric de la Gorozelu Mare cuprinde o arie de locuire de aproximativ 2 ha. Așezarea este poziționată pe traseul siturilor istorice renumite de la Lazuri, Petea și Dorolț.

Cercetările întreprinse aici au dus la descoperirea unei așezări aparținând epocii bronzului târziu. Cu toate că cercetarea este în plină desfășurare deja s-au descoperit peste 100 de complexe arheologice (locuințe de suprafață, gropi de dimensiuni diferite și funcționalitate diversă, șanțuri de drenare a apei, morminte de incinerație etc.). Despre importanța așezării în antichitate stau mărturie atât artefactele descoperite cât și varietatea contextelor arheologice. Cantitatea si diversitatea obiectelor ceramice este una remarcabilă.

Descoperirea unor “artefacte de import”, obiecte specifice altor zone geografice, ilustrează legăturile comerciale ale comunității din zonă dar și importanța sitului arheologic.

Locuirea de la Gorozelu Mare aparține fazei târzii a epocii bronzului. Epoca bronzului (1400-1000. î.Ch.), ca etapă istorică, se află în strânsă legătură cu acele schimbări culturale, sociale și economice la a căror apariție a contribuit în mare măsură și contopirea populațiilor care au migrat spre teritoriile nord-vestice ale României cu populațiile alogene din această zonă. Noile tehnici de prelucrare ale metalului și ceramicii alături de adoptarea sistemului economic de producție de tip „sud-est european” au influențat considerabil grupurile umane care trăiau aici, producând schimbări în cultura lor materială. În regiunea ce cuprinde Câmpia Sătmarului s-a format astfel o civilizație înfloritoare, activă, cu un sistem de relații extinse. Economia bazată pe agricultură, respectiv creșterea animalelor, a schimbat în mare măsură și paleomediul regiunii. Pe baza rezultatelor cercetării se conturează imaginea unei societăți cu o organizărare socio-economică complexă bazată pe exploatarea intensivă a resurselor disponibile. Calitatea și frumusețea vaselor ceramice descoperite și la Gorozelu Mare ilustrează cunoștințele tehnice și profesionale ale olarilor preistorici.

Nu trebuie uitat nici faptul că în Câmpia Someșului cunoaștem un număr important de depozite de bronzuri.

Depozitele de obiecte de bronz, piese de prestigiu ale acelei lumi, indică existența unei elite locale războinice. Majoritatea obiectelor de bronz provenite din spațiul cercetat sunt podoabe și arme. Toate acestea creionează imaginea unei societăți bine organizate și capabilă să producă și să achiziționeze produse de metal de mare valoare. Perioada epocii bronzului este (în general) o perioadă de pace, când în zona geografică studiată se dezvoltă o metalurgie a cărei gamă de artefacte confecționate se integrează organic în producția centrului metalurgic din Câmpia Tisei. Minele din Transilvania și atelierele de producție din nord-vestul României deservite de acestea au jucat un rol important în relațiile comerciale din Europa vremii.

Dincolo de latura strict științifică, proiectul se remarcă și prin anvergura sa, fiind cea mai mare cercetare arheologică din istoria județului Satu Mare. Muzeul Județean de Istorie intenționează să prezinte rezultatele cercetărilor arheologice locuitorilor din Satu Mare și nu numai, prin realizarea unei expoziții și diverse acțiuni care vor debuta anul acesta.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente