joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAsfaltare de mântuială la Carei

Asfaltare de mântuială la Carei

tireamului-asfaltare-2lopata-drum

Numeroși cititori au sunat la redacție pentru a ne semnala ce se întâmplă pe strada Tireamului. Despre strada Tireamului am scris tot la solicitarea unor locatari care au case construite la capătul străzii dar nu au curent electric. Actuala administrație locală este depășită de situație și nu reușește să rezolve problema. Au fost date autorizații de construcție  pentru extravilan fără a avea asigurat curentul electric.  Introducerea acestuia face parte an de an  din propunerile pentru cheltuielile bugetare și tot an de an se lasă deoparte. Plan Urbanistic General nu există pentru municipiul Carei!

Între timp au cedat și drumurile. După apariția articolului legat de necesitatea  introducerii  curentului electric, administrația Kovacs a pus de o umplere de gropi că asfaltare nu o putem numi. Respectiva umplutură a cedat la primul val de căldură și iată că luni, 23 mai 2016, avem situația de față.

Șoferii au fost nervoși și contrariați de modul cum se  organizează administrația actuală. Până și biciclistul din imagine ne-a oprit  să ne spună că e foarte greu pentru el să circule cu bicicleta pe acest sector de drum din oraș.

Și cititorii din cartierul Republicii reclamă lucrări similare de …prelucrare de drum pentru că  de asfaltare nu poate fi vorba după cum ne-a și atras atenția unul dintre cititorii fideli, domnul Dimitriu.

tireamului-asfaltare-lopata-drum

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente