joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleNationaleBancile vor trimite zilnic conturile la FISC

Bancile vor trimite zilnic conturile la FISC

6-foto-2-avocat-Coltuc_c21261fe6e

Daca pana acum Fiscul accesa mai greu informatiile referitoare la detinatorii de conturi, pt ca bancile aveau aceasta obligatie bilunar , iar daca nu le transmiteau amenda era foarte mica, in curand bancile pot fi amendate zilnic pt nedepunerea acestor informatii, ceea ce nu si vor
mai putea permite.

In plus, la nivelul Municipiului Bucuresti este creat un soft pilot PatrimVen ce functioneaza ca o baza de date cu informatii privind: patrimoniul, veniturile, angajatorul si conturile bancare ale tuturor bucurestenilor, motiv pt care, fiscul va fi la un clik distanta de a pune poprire pt sumele datorate la bugetele locale sau bugetul de stat.

Incepand cu 1 ianuarie 2016 odata cu schimbarea Codului de procedura Fiscala la art 61 , in ceea ce priveste comunicarea de catre banci a
informatiilor referitoare la conturile bancare exista obligatia ca institutiile de credit sa comunice organului fiscal, ZILNIC, urmatoarele:

-lista titularilor persone fizice, juridice, sau orice entitati fara personalitate juridica ce deschid sau inchid conturi, dar si datele de identificare a persoanelor ce detin dreptul de semnatura pe conturile deschise la acestea

– lista persoanelor care inchiriaza casete de valori (nou introdusa)

Si o noutate absoluta este obligația transmiterii de informații si catre ANAF concomitent… și pe același format… a informatiilor ce se trimit către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și
combatere a finanțării terorismului.
Fiscul nu are, inca, o baza de date functionala in toata tara prin care sa depisteze cate case, terenuri si masini detine fiecare roman. Din acest motiv, impozitarea, executarea silita sau urmarirea prejudiciilor sunt foarte dificile. Desi exista un sistem informatic din 2013, primariile, care au informatiile, nu vor sa coopereze. O explicatie ar fi ca aplicatia ar pune ordine si in acordarea de ajutoare sociale – parghia financiara favorita a primarilor in alegeri.

In acest moment, daca cineva are case si terenuri in mai multe orase sau
comune poate evita impozitarea suplimentara, dar si popririle, sechestrele
sau masurile pentru recuperarea prejudiciilor in dosare penale.

De exemplu, potrivit Codului Fiscal, impozitul pe proprietati imobiliare
creste cu 65% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de
domiciliu, cu 150% pentru a doua si cu 300% pentru a treia si urmatoarele.
In lipsa unei baze de date functionale la nivel de tara care sa furnizeze
online informatiile, practic, Fiscul se bazeaza pe declaratia pe propria
raspundere, fara sa o poata confrunta cu situatia reala. De asemenea,
pentru recuperarea banilor la buget din datorii sau prejudicii, urmarirea
bunurilor poate dura luni de zile, perioada in care proprietarul le poate
instraina sau in care valoarea lor scade.

Datele privind proprietatile se afla in scriptele fiecarei primarii.
Pentru a afla unde si ce are in patrimoniu o persoana, fiscul trebuie sa
trimita cereri celor cateva mii de autoritati locale din Romania.
Inregistrarea proprietatilor s-a facut, istoric, in functie de localitatea
in care erau construite, fara sa existe o situatie a patrimoniului
personal care sa poate sa fi verificata dupa codul numeric personal, de
exemplu.

Sistemul exista, dar nu e folosit

Sistemul informatic privind patrimoniul si veniturile, PatrimVen, a fost
definitivat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in iunie
2013, insa nu este functional nici acum pentru ca primariile nu furnizeaza
datele. Conform reprezentantilor ANAF accesarea sistemului este foarte
simpla, autoritatile locale neputand sa invoce niciun motiv de ordin
tehnic. Modelul-cadru al protocolului de cooperare dintre primarii si ANAF
a fost creat in decembrie 2012 prin ordinue comune al ministrilor de
Finante si de Interne.

Din 3.180 de primarii, nici macar 15 nu trimit date la Fisc

“Cu toate ca, pana in prezent, peste 1.690 au semnat protocolul de
cooperare, mai putin de 15 primarii au trimis date despre patrimoniu”,
arata reprezentantii ANAF. In Romania sunt 3.180 de primarii.

“Trebuie implementata cat mai urgent, asa cum am solicitat in repetate
randuri Ministerului Dezvoltarii, aplicatia PatrimVen, o baza nationala cu
bunurile imobile si mobile la care fiscul sa aiba acces. Am facut
protocoale cu sute de primarii si, cand sa operationalizam, nu s-a mai
putut din diverse motive. Daca am avea aplicatia, s-ar putea vedea toate
bunurile unei persoane. Este nevoie de o modificare legislativa pentru ca
solicitarea de informatii catre primarii este anevoioasa. Ne trebuie temei
legal pentru a obliga primariile sa se conecteze la aceasta baza de date”,
a declarat, recent, intr-un interviu pentru Capital, seful fiscului, Gelu
Stefan Diaconu.

Doar primariile de sector din Bucuresti au inceput sa colaboreze cu ANAF
in iulie 2013, in faza pilot a proiectului. Primariile din Capitala sustin
ca furnizeaza date ANAF. “In urma incheierii Protocolului nr.
97748/01.07.2013 intre Direcția Venituri Buget Local Sector 2 și ANAF, au
fost solicitate drepturi de acces la PatrimVen pentru angajați nostrii
care utilizeaza curent informațiile furnizate de acest sistem. Protocolul
dintre DVBL si ANAF functioneaza corespunzator, “ spune directorul
executive din cadrul primariei Sector 2 Bucuresti, Cristian Atanasie Dutu.
Si oficialii primariei sectorului 1 arata ca “serviciul PatrimVen este
functional. Directia Generala de Taxe si Impozite Locale Sector 1
furnizeaza Agentiei Nationale de Administrare Fiscala date privind
patrimoniul, conform protocolului de cooperare. Informatiile catre ANAF
sunt transmise pana in data de 15 a fiecarei luni pentru luna precedenta”.

Se feresc primarii de controlul ajutoarelor sociale?

PatrimVen are doua module: administrare fiscala si asistenta sociala. Prin
urmare, PatrimVen ar trebui sa le furnizeze si primariilor toate
informatiile referitoare la veniturile si patrimoniul unei persoane care
solicita ajutor social. Asa s-ar putea explica lipsa de interes a
primarilor de a coopera cu ANAF, fiind de notorietate ca ajutoarele
sociale sunt o parghie financiara foarte frecvent folosita pentru
motivarea alegatorilor.

Ce informatii ar trebuie sa schimbe intre ele primariile si ANAF?

Primariile ar trebui sa trimita ANAF date despre:

Patrimoniul persoanelor fizice si juridice (bunuri imobile si bunuri
mobile) si rolul nominal unic,
Creantele datorate de contribuabili (persoane fizice si juridice)
bugetului general al unitatii/subdiviziunii teritorial administrative.

La randul sau, ANAF ar trebui sa le trimita primariilor date despre:

Detinerea de conturi bancare
Obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si
evidenta nominala a persoanelor asigurate, care au domiciliul fiscal pe
raza teritoriala a unitatii/subdiviziunii administrativ teritoriale
Veniturile din salarii si aferente salariilor, precum si cele din venituri
din alte surse obtinute de contribuabili persoane fizice care au
domiciliul fiscal pe raza teritoriala a unitatii/subdiviziunii
administrative, denumirea si codul unic de identificare a angajatorului.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente