vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleBătaie între copii rezolvată de o mamă din Mădăras tot prin violență

Bătaie între copii rezolvată de o mamă din Mădăras tot prin violență

O femeie din Mădăras l-ar fi lovit pe un elev în clasă, chiar de față cu învățătoarea lui, scrie PortalSM. Gestul femeii a pornit de la un incident banal petrecut între copii. Un elev de clasa a doua i-ar fi rupt unghia unei colege de clasă care s-a plâns ulterior fratelui ei mai mare din clasa a treia.

Acesta din urmă s-a dus la colegul surorii sale și l-a bătut. Copilul ajuns acasă de la școală, i-a povestit totul mamei lui care supărată foc s-a dus la școala din Mădăras și de față cu învățătoarea, i-ar fi dat o palmă peste obraz copilului. Femeia l-a și speriat că data viitoare îl va lovi cu biciul.

PortalSM mai scrie că această mamă nu ar fi la prima abatere, ea fiind cunoscută ca o persoană agresivă.

„Am depus plângere la Poliţie, urmează să mai mergem la Serviciul de Medicină Legală. Nu este normal ca un copil să fie lovit de un alt părinte în incinta şcolii, de faţă cu cadre didactice”, a spus mama copilului bătut, pentru PortalSM.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente