vineri, martie 29, 2024
AcasăEducatie&CulturaLuni a fost lansat proiectul „Ready to read”

Luni a fost lansat proiectul „Ready to read”

Luni, 4 aprilie 2022, Inspectoratul Școlar Județean – IȘJ Satu Mare a fost gazda Proiectului Erasmus + „Ready to read”, care a reunit instituții partenere din șapte țări – Belgia, Bulgaria, Bosnia Herțegovina, Italia, Portugalia, Ungaria și România. Evenimentul s-a desfășurat în Sala de conferințe a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare.

Scopul proiectului are în vedere realizarea de schimburi de bune practici privind dezvoltarea unor competențe cheie de literație pentru preșcolarii și elevii din învățământul primar.

În altă ordine de idei, esențial este și modul în care participanții la acest proiect european contribuie la dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice și a elevilor, deoarece se facilitează accesul acestora la sisteme de învățământ moderne la care ne străduim să ne raliem cu toții. Nu este de ignorat nici faptul că o competență cheie a învățământului românesc are în vedere dezvoltarea interculturalității, iar aceste vizite interstatale sunt de bun augur în acest sens.

”Urăm succes tuturor participanților în derularea activităților și, mai ales, implementarea tuturor practicilor educaționale care să aducă plus valoare fiecărei țări participante. Mai mult, trebuie să recunoaștem și faptul că proiectele Erasmus sunt oportunități de a intra în contact cu experiența dascălilor de pretutindeni, de a împărtăși experiențe din domeniul educational.”, transmite conducerea IȘJ Satu Mare.

Programul propus de gazdele proiectului are în vedere derularea de activități, în perioada 4-8 aprilie 2022, în următoarele unități de învățământ de nivel preșcolar și primar ṣi instituṭii publice: Grădiniṭa cu Program Prelungit Nr. 1, Carei; Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare; Colegiul Naṭional „Kölcsey Ferenc” Satu Mare și Muzeul Țării Oaṣului Negreṣti – Oaṣ.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente