Acasă Locale Stiri Satu Mare Big Brother careiean în șomaj

Big Brother careiean în șomaj

Citim  în presa bihoreană despre  eficiența Sistemul “Big brother” al municipiului  Oradea, care și-a dovedit din nou utilitatea la sfârșitul săptămânii trecute, când un tâlhar care a atacat o femeie în plin centrul Oradiei a fost prins cu ajutorul imaginilor surprinse de camere de supraveghere.

Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă motiv pentru care, la scurt timp după ce victima a reclamat tâlhăria prin 112, polițiștii au reușit să-l localizeze și să-l prindă pe agresor.

Din păcate,la nici 100 de kilometri,situația e  total diferită.

Cele 23 de camere  de supraveghere montate  în urma accesării  proiectului transfrontalier HU-RO 1001/178/2.4.4 “Realizarea unei rețele de protecție și alarmare în zona Sătmar (acronim: Alarm Network), realizat de Primăria Carei în colaborare cu Asociația managerială a comitatului Csenger din Ungaria” ,și gestionate de Politia Locală din subordinea Primăriei Carei,nu își dovedesc eficiența. Spargeri după spargeri de locuințe au loc în oraș,campanie de denigrare a liderului opoziției din CL,ocupare de spațiu verde de pe domeniu public,etc., și ..niciun infractor nu  este surprins de camerele de supraveghere de pe raza orașului. Încă nu a fost emis vreun comunicat oficial din partea Poliției Locale Carei legat de activitatea desfășurată și plătită cu bani publici.

La ședința de închidere a proiectului,din 31 ianuarie 2013,reprezentantul Politiei Locale din Mateszalka, Győri Károly ,component al delegației din țara vecină,a ținut să facă cunoscută importanța și utilitatea acestui sistem de supraveghere,amplasat  deja in 11 localități maghiare ,cu ajutorul căruia a fost finalizată cu succes o activitate de depistare a unor infractori.

La Carei,urmare a  numeroaselor spargeri  de locuințe ce persistă de mai mult timp,cetățenii păgubiti au fost cei care au determinat autoritatea locală să se implice în depistarea infractorilor.(aici)

Eficiența camerelor de supraveghere  de a căror monitorizare se ocupă Politia Locala  cu cei 16 angajați ….se lasă încă așteptată.

Politia Locala din subordinea Primăriei Carei trimite doar adrese persoanelor ce reclamă diverse incidente,prin care confirmă veridicitatea celor semnalate ,concomitent cu constatarea potrivita căreia..”nu am surprins nici o persoană “ în cazul incidentului semnalat.

Poliția Locală nu a intervenit nici în cazul ocupării spatiului verde de pe domeniul public de la piață cu marfă second, decât după semnalările noatre repetate.

Aceiași Politie Locală intoarce capul când e vorba de protejarea Monumentului Ostașului Român dar interzice accesul în parc al  persoanelor mai bronzate, pe perioada vizitării castelului de membrele Asociației Femeilor Reformate din Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului Oradea prezente la Conferința  de Vară pentru care primăria a alocat  9.000 lei sau in preajma fântânilor sau statuilor din parc.

Nici blocarea selectivă a căilor de acces din Grădina Viilor de către administratorul ștrandului nu este observată de agenții locali.

Astfel,speculând  “lipsurile”   primăriei Carei care omite în continuare să înregistreze în actele oficiale   schimbul de terenuri aprobat prin hotărâre de CL,minorii angajați la bariera recent montată la intrarea în ștrand, condiționează accesul în funcție de numărul mașinii.Potrivit celor declarate de minori,acestia au primit ca sarcină păzirea barierei și blocarea accesului pentru mașinile cu un anumit număr,printre care și cel al consilierului care a semnalat derapajele de la legalitate ale acestor acțiuni. Si toate acestea sub privirile neputincioase ale primăriei Carei care a concesionat ștrandul pentru ridicola sumă de 1.000 euro anual,potrivit documentelor oficiale de la primărie.

Cele 23 de camere de supraveghere din oraș au fost montate la începutul anului 2013 și sunt gestionate de Poliția Locală din directa subordine a Primăriei Carei .

Din suma totala a proiectului, municipiul Carei a beneficiat de 55.400 euro ,ce cuprind cele  23 de camere de supraveghere, din care una mobilă,50 de uniforme pentru Politia Locală, 9 stații de emisie-recepție,5 aparate de inregistrare audio-video pentru autoturisme,un server performant,dotat cu APS. Păcat de bunătate de aparatură gestionată de persoane fără pregătire de specialitate!

În tot acest timp,infractorii și infracțiunile zburdă în voie iar camerele achiziționate prin proiect transfrontalier  “nu vor”  să arate nimic.

La conferința de închidere a proiectului de la sfârșitul lunii ianuarie 2013,primarul Kovacs declara că acest proiect transfrontalier va avea rezultate concrete, remarcând buna colaborare cu autoritățile din Ungaria.

“Consider acest proiect unul dintre proiectele transfrontaliere care are rezultate concrete, spre deosebire de unele proiecte pe care eu le denumesc “ghiveci”, ce se rezumă la câteva conferințe, iar unii beneficiari rămân cu un aparat foto sau un lep top” afirma la acea dată primarul Kovacs. Pentru a se lua măsuri de stopare a furturilor,vineri,1 august 2014,primarul Kovacs este tras de mânecă de cei 25 de păgubiți în urma spargerilor de locuințe din ultimele 6 săptămâni,majoritatea  oameni de afaceri,contribuabili locali.

Daniela Ciută

- Advertisment -

Cele mai populare

Zece minute să plângi…

Având al doilea cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din lume, Brazilia a impus restricții la înmormântări, iar familiile...

Vânzarea terenurilor agricole afectată de noile restricții.

Vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se va efectua, începând din data de 13 octombrie 2020, după reguli noi. Printre noutățile aduse...

Povestea celei mai vechi mănăstiri insulare din România.

Daca e week-end gândul ne zboară departe ,pe frumoasa vale a Oltului, în zona stațiunii Călimănești-Căciulata. Căutăm obișnuitul loc de popas...

Bei cafea?!Traiești mai mult.

Iubitori ai cafelei, bucurați-vă. Noile studii sugerează că cei care beau două- trei cești de cafea pe zi...

Comentarii recente