vineri, aprilie 19, 2024
AcasăreportajeCaiac SMile încheie sezonul de schi cu reușite una și una

Caiac SMile încheie sezonul de schi cu reușite una și una

Două sute de copii speciali din județul Satu Mare, copii care frecventează Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, împreună cu însoțitorii lor au fost inițiați în schi de antrenorii și voluntarii Asociației Caiac SMile.

Proiectul care a demarat pe 17 februarie cu prima grupă formată din 14 copii de la clasa specială din Negrești-Oaș și șase însoțitori, s-a finalizat recent cu bucurie și o încărcătură pozitivă grozavă.

„A fost o săptămână încărcată cu emoții și bucurii pentru 200 de copii cu nevoi speciale din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare. Cu ajutorul antrenorilor și voluntarilor de la Caiac SMile, copiii ne-au arătat că își pot depăși propriile limite și au trăit o experiență de neuitat, pe schi. Mulțumim Asociației Caiac SMile pentru toate oportunitățile de dezvoltare oferite în sezonul de iarnă tinerilor instituționalizați și copiilor din centrele școlare aflate în subordinea Consiliului Județean Satu Mare”, este mesajul transmis de Consiliul Județean Satu Mare.

Bucuria pe care o simt beneficiarii, este de nedescris iar reușitele acestei asociații sunt atât de însemnate pentru oamenii și tinerii care în condiții obișnuite, nu s-ar fi putut bucura vreodată de o plimbare pe schi.

„Am încheiat un sezon de schi plin de premiere și suntem mândri de tot ce am realizat. Am organizat opt tabere de schi pentru persoanele cu dizabilități; am adus pe pârtii peste 1.000 de oameni cu dizabilități, în toată țara; am avut pe pârtie copii și tineri nevăzători, care au învățat să schieze; am coborât și cu copii su Sindrom Down sau cu tulburare de spectru autist”, transmite fondatorul Caiac SMile, Ionuț Stancovici.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente