Miercuri, 12 iunie, ora 12:00, la Restaurantul „Miorița” din Satu Mare, va avea loc prezentarea volumului „Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”, autor general de brigadă (r) Aurel I. Rogojan, apărut la Editura Compania – 2011.
Evenimentul este organizat de către Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații – Sucursala Județeană Satu Mare, cu sprijinul Asociației Civice Tempora. Manifestarea va beneficia de prezența de excepție a generalului colonel [r] Iulian N. Vlad.
„Fereastra serviciilor secrete” cuprinde peste 500 de pagini, incluzând studii și concluzii ale unor cercetări de arhivă, interviuri, eseuri etc. completate de anexe, fotografii și documente, cuprinsul succint al volumului cuprinzând titluri interesante și incitante: Actualitatea pe muchia dintre vechi și nou; Serviciile secrete românești după 1989 sau Dintr-o reformă în alta; Securitatea între ideologie și putere; 1989: Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei; Pacepa: secret, real, imaginar… Demontarea unei manipulări internaționale menite a ne falsifica istoria; Întâlniri cu Perfidul Albion: Intelligence Service în România; Delirul maghiar: propagandă, spionaj și extremism pentru „Ungaria Sfântului Ștefan”; Iugoslavia versus România în războiul din umbră.