sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCel mai mare centru de colectare a deșeurilor electrice se deschide la...

Cel mai mare centru de colectare a deșeurilor electrice se deschide la Satu Mare

cargo

Centrul de colectare ce va fi inaugurat vineri, 22 mai, va fi un centru regional, cea mai mare locație din Rețeaua Națională de Colectare. Acesta este situat în Satu Mare, pe strada Depozitelor nr. 23 și va reprezenta o nouă opțiune permanentă pentru sătmărenii care vor să renunțe la deșeurile electrice în mod corect, respectând comunitatea din care fac parte, legislația și mediul înconjurător.

Cetățenii vor avea prilejul să sărbătorească lansarea acestui nou serviciu în seara zilei de 22 mai, începând cu ora 19.30, în Piața 25 Octombrie din Satu Mare, când va avea loc concertul Recycling Rocks alături de Domino și Cargo.

„Parteneriatul dintre Primăria și Consiliul Local al municipiului Satu Mare și Asociația „RoRec” s-a dezvoltat pe fondul unei dorințe comune a municipalității și a asociației de a crea o infrastructură coerentă de colectare a deșeurilor electrice. Lansarea Centrului de Colectare din Satu Mare este o încununare a acestui parteneriat de succes. Prin acest centru, cel mai mare din Rețeaua Națională de Colectare, punem la dispoziția cetățenilor, instituțiilor și societăților comerciale din Satu Mare un serviciu permanent de colectare a deșeurilor electrice și electronice. Invit pe această cale pe toți locuitorii municipiului nostru, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, să facă un bine mediului înconjurător și comunității din care facem parte, și să respecte totodată legislația, prin colectarea selectivă a deșeurilor electrice și electronice” a declarat Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente