vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCetățeni care locuiau ilegal în Satu Mare au fost prinși

Cetățeni care locuiau ilegal în Satu Mare au fost prinși

politia

92 de persoane au fost depistate, în perioada 1-12 februarie, că locuiau ilegal pe teritoriul României, iar 14 dintre acestea au fost duse sub escortă până la punctul de trecere a frontierei, anunță Inspectoratul General pentru Imigrări.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au efectuat, în perioada 1 – 12 februarie, 81 de controale, atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu structuri având atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini la nivel național.

În cadrul acțiunilor, “92 de oameni au fost depistați în situații ilegale, cei mai mulți în București și pe raza de competență a județelor Timiș, Arad și Satu Mare. Dintre aceștia, trei au întrunit condițiile necesare prelungirii dreptului de ședere, 61 au primit decizii sau comunicări de părăsire a teritoriului României, 5 au solicitat o formă de protecție internațională iar pentru 23 s-au dispus alte măsuri”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Pentru 14 persoane, au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă până la punctul de trecere a frontierei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente