miercuri, aprilie 17, 2024
AcasăSportNationalCFR Cluj are un nou antrenor

CFR Cluj are un nou antrenor

CFR Cluj și-a ales noul antrenor! Juan José Maqueda este cel care îi va lua locul lui Antonio Conceicao la gruparea campioană, iar fostul secund al lui Lopez Caro la Vaslui va fi numit luni. Astfel,

În carieră, Maqueda (49 de ani) a fost antrenor secund la Real Madrid, Levante, Celta Vigo și Vaslui, înainte să conducă echipe precum Al Ittihad, Al-Shoalah, Al-Fateh, Al-Masry.

 

Din informațiile dezvăluite de moderatorul emisiunii Fotbal Club, Radu Naum, Maqueda se află deja la Cluj. Acesta a jucat pe postul de mijlocaș și a prins 52 de meciuri în tricoul lui Real Madrid, pentru care a marcat și 4 goluri.

 

”În afara faptului că a fost un mare fotbalist, ca antrenor mi s-a părut foarte bine pregătit, un antrenor de valoare, bun. Eu chiar am vrut să îl pun principal, dar el a vrut să plece cu Lopez Caro”,  a spus Adrian Porumboiu, fostul patron al Vasluiului.

 

Într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”, Iuliu Mureșan a dezmințit zvonurile potrivit cărora la CFR vor fi schimbări și la nivel de conducere. ”Nu știu dacă problema la CFR este la birou, ci în teren. Contează cum se implică jucătorii, cum se implică antrenorii, cum se pregătesc. Nu cred că trebuie să ne întărim la birou, ci la lot. Că nu joacă fotbal nici Stanciu, nici Sfaițer, nici eu. Nu cred că acolo e problema.

 

Nu e problema de management, altele sunt problemele la Cluj. Cât despre mine, eu am mai făcut un pas în spate și când a venit fosta conducere, și în lateral, am ajutat cu ce am putut, după care ei au plecat. Deci nu este nicio problemă să mă dau și acum de o parte dacă va fi cazul”, a spus oficialul din Gruia.

 

 

 

Sursa:digisport.ro

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente