Agenția Centrală americană de Investigații a luat inițial în calcul o cale foarte diferită de cea la care a ajuns până la urmă, potrivit noului raport publicat de către Comisia pentru Informații din cadrul Senatului.
Potrivit publicației The New York Times (NYT), președintele de atunci George W. Bush a semnat, la șase zile după atentatul de la 11 septembrie 2001, un ordin secret prin care acorda CIA puterea să captureze și încarcereze teroriști Al-Qaida, în care nu preciza unde să fie închiși ori cum să fie interogați. În următoarele câteva săptămâni, Statele Unite au lansat o operațiune în Afganistan, iar oficiali din Agenție se grăbeau să acopere „golurile” din ordinul președintelui.
Ei au conceput un sistem în care deținuții aveau aceleași drepturi ca cei din închisorile federale sau militare, iar condițiile în aceste închisori din străinătate ar fi fost comparabile celor din instalațiile de maximă siguranță din Statele Unite, scrie ziarul, adăugând că interogatoriile urmau să fie efectuate în conformitate cu Manualul Forțelor Terestre, care interzice interogatoriile ce recurg la constrângere. În aceste închisori, totul avea să fie „adaptat pentru a răspunde exigențelor legii americane și reglementărilor federale din procedura penală”, scriau avocați CIA în noiembrie 2001.
Cadrul inițial al programului CIA de detenție relevă o perspectivă diferită, scrie NYT, apreciind că raportul Senatului spune povestea modului în care planurile creării unor închisori în stil american au fost înlocuite cu „black sites”, în care unii deținuți au fost înlănțuiți de ziduri și uitați, au murit de frig pe podele de beton și au fost supuși simulării înecului până își pierdeau cunoștința.
Unul dintre primele documente de la întâlnirile care au avut loc la sediul central al Agenției din Langley, în Virgina, după ordinul dat de Bush pe 17 deptembrie 2001, un memoriu întocmit de J. Cofer Black, însărcinat cu lupta împotriva terorismului, evocă o rețea de închisori secrete operând în baza unor reglementări similare celor de maximă securitate sau lagărelor militare de prizonieri de război. De asemenea, CIA recunoștea că nu are experiență în domeniu și intenționa să ceară ajutorul Biroului Federal al Închisorilor în gestionarea instalațiilor, potrivit documentului.
Acest memoriu avea titlul „Aprobarea înființării unei instalații de detenție pentru teroriști”, iar Senatul sugerează în raportul prezentat marți că adevenit document de lucru, modificat în baza unor idei noi. CIA a exercitat presiuni ca Pentagonul să înființeze centre de detenție pentru deținuții Agenției în baze militare americane din străinătate. Prizonierii ar fi fost tratați în baza reglementărilor tradiționale, notează NYT, însă secretarul Apărării Donald Rumsfeld a refuzat să permită ca Pentagonul să devină temnicerul CIA, potrivit lui John Rizzo, fostul avocat general al CIA.
„Rumsfeld a luat bazele militare de pe masa (discuțiilor), așa că am început să căutăm ceea ce au devenit «black sites»”, a declarat Rizzo într-un interviu. „Am făcut brainstroming. Să le pune pe vapoare? Ne-am gândit la o insulă pustie. Au apărut din necesitate. Nu au fost un complot diabolic”, a subliniat el.
La vremea respectivă, CIA afirma că nu se implică în „tortură, tratamente ori pedepse crude, inumane sau degradante sau detenția prelungită fără acuzații ori proces”, potrivit raportului Senatului. Însă avocații agenției au început să exploreze o abordare diferită, cu toate că nu este clar de ce, subliniază NYT, adăugând că pe 26 noiembrie 2001 proiecte ale unor note interne prezintă liste cu mai multe tactici – frig extrem, deprivare senzorială, de somn și umilire – și încep să discute posibile justificări juridice. Aceste măsuri sunt interzise în închisorile federale și militare, notează NYT.
Potrivit raportului, CIA avea un corp de experți specializat în a-i determina pe suspecți să vorbească prin interviuri cunoscute sub numele de „discuții la gura sobei”, obținând informații și stabilind dacă erau fiabile. În opinia experților CIA, interogarea prin mijloace coercitive conducea la informații nefiabile. După atentatele de la 11 septembrie nu există dovezi că CIA a efectuat prea multe cercetări cu privire la modul în care să efectueze interogatorii sau că a căutat în istoria sa tehnici dure de interogare de la începutul Războiului Rece.
Însă Biroul pentru Servicii Thenice din cadrul Agenției a comandat un raport psihologilor James Mitchell și Bruce Jessen. Ei au lucrat în cadrul programului Forțelor Aeriene pentru Supraviețuire, eschivare, rezistență și evadare, în care personal militar era supus simulării capturării și torturării. Niciunul nu avea experiență ca interogator ori expertiză în privința Al-Qaida, însă la sfârșitul lui 2001 sau începutul lui 2002 CIA i-a angajat să evalueze un manual al organizației teroriste, descoperit în perioada respectivă, despre modalități de a rezista interogării.
Firma pe care au creat-o psihologii avea să fie plătită cu 81 de milioane de dolari și să „revoluționeze” abordarea Agenției față de detenție și interogare, potrivit raportului. La 7 februarie 2002, Bush declara că legile războiului nu se aplică suspecților Al-Qaida. Această decizie a permis CIA să interogheze suspecți în moduri care anterior erau de neconceput, subliniază NYT.
La acel moment, Agenția nu capturase niciun terorist important, iar programul de detenție exista doar pe hârtie, notează ziarul, adăugând că acest lucru s-a schimbat în martie 2002, când Abu Zubaydah, un planificator în domeniul logisticii, a fost capturat în Pakistan. La 29 martie Bush și-a revizuit planul de a deschide o închisoare secretă CIA în Thailanda și de a-l trimite pe Zubaydah acolo, potrivit raportului. Rumsfeld a sugerat încarcerarea acestuia la bordul unei nave militare, însă Bush a optat pentru planul CIA.
În cazul în care Zubaydah ar fi ajuns în custodia militarilor, „poate că nici nu ne-am fi gândit la aceste tehnici” aflate în centrul scandalului din prezent, a declarat Rizzo miercuri.
Zubaydah, împușcat și rănit grav, a fost internat timp de mai multe zile într-un spital, împreună cu agentul FBI Soufan. Senatul afirmă în raport că Zubaydah a cooperat. Însă, potrivit NYT, oficiali CIA se întâlneau la sediul central pentru a discuta mijloace de a-i înfrânge rezistența. Potrivit raportului, interogatoriul FBI – atât la spital cât și într-o închisoare secretă, ulterior – a avut succes, suspectul furnizând informații valoroase, dar negând că ar ști ceva despre comploturi vizând America.
În raport se dezvăluie că, în timp ce avocați de la CIA și Departamentul de Justiție dezbăteau legalitatea tacticilor, Zubaydah a fost lăsat singur într-o celulă, în Thailanda, timp de 47 de zile. Izolarea și nu rezistența a fost motivul pentru care nu a mai vorbit începând din iunie, se arată în document.
Suspectul a fost interogat timp de trei săptămâni în august 2002 prin cele mai dure măsuri disponibile, inclusiv simularea înecului, însă, afirmă Senatul, acesta nu a dezvăluit informații despre vreun complot împotriva Statelor Unite, ceea ce a determinat CIA să conchidă că nu deținea informații în acest sens.
O nouă închisoare secretă CIA, cunoscută sub numele Salt Pit (Groapa de Sare), a fost deschisă în Afganistan, imediat după simularea înecului. Unii deținuți au fost încătușați, cu brațele întinse, de bare de deasupra paturilor, în beznă și lăsați singuri zile sau săptămâni, i-a spus un anchetator inspectorului general al Agenției, se arată în raport, iar un deținut a fost înlănțuit de un zid, în poziția stând în picioare, timp de 17 zile.
Operațiunile de la această închisoare au fost evaluate de o delegație de la Biroul Închisorilor în noiembrie 2013, scrie NYT, adăugând că, în pofida condițiilor înfiorătoare, echipa a conchis că existau condiții sanitare, iar gardienii nu maltratau deținuții. Către finalul vizitei, un gardian CIA a descoprit un deținut, Gul Rahman, mort în celulă, după ce fusese stropit cu apă și lăsat înlănțuit pe podeaua de beton peste noapte, dezbrăcat de la talie în jos. Cauza morții a fost hipotermia, potrivit raportului de autopsie. „Nu există așa ceva în închisorile federale”, conchidea Biroul în rapot.
