vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCluburile sătmărene au fost amendate cu peste 50.000 de lei

Cluburile sătmărene au fost amendate cu peste 50.000 de lei

club

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare a constituit Planul de acțiune și verificare a unităților încadrate în categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf/spectacole, mall-uri din județul Satu Mare.
Din cadrul acestui plan de acțiune fac parte reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș”, Inspectoratului de Jandarmi Județean și ai Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.
Conform centralizatorului acțiunilor și a rezultatelor obținute în cadrul acestui plan, în perioada 16-22 noiembrie au fost întreprinse opt controale de prevenire la cluburi, discoteci, baruri, din care au rezultat 56 de deficiențe constatate, șase deficiențe înlăturate și s-au aplicat 29 de avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 51.000 lei.
Din cele 56 de constatări la fața locului, la șapte agenți economici au fost identificate deficiențe privind organizarea activității la apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic, identificate în obiectiv și lipsa autorizației de securitate la incendiu, în cazul obiectivelor care necesită a deține acel document.
La alte două societăți comerciale s-a identificat că nu desfășurau program cu public potrivit domeniului de activitate. În nici una dintre situații nu s-a dispus oprirea funcționării localului. De asemenea, au fost desfășurate șase exerciții de evacuare la care au participat 26 de persoane.
Pe baza acestor rapoarte săptămânale este întocmit un Centralizator al rezultatelor obținute care este prezentat în fiecare zi de luni, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și prefectului județului. Analiza acestor rezultate, obstacolele întâmpinate și propunerile de măsuri sunt discutate apoi în ședințele Grupului de lucru care au loc săptămânal.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente