joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCoica: "Lucrarile vor întârzia din cauza E.ON Gaz pe strada I.L.Caragiale"

Coica: „Lucrarile vor întârzia din cauza E.ON Gaz pe strada I.L.Caragiale”

În cadrul vizitei pe șantierul de pe strada I.L.Caragiale, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica este foarte nemulțumit de EON Gaz spunând că societatea nu își face treaba și din cauza lor sunt întârzieri la modernizarea străzii.

În urma săpăturilor efectuate pentru modernizarea acelor drumuri s-a constatat că, conductele de gaz sunt doar la adâncimea de aproximativ 40 de cm în condițiile în care legea prevede ca acestea să fie așezate la o adâncime de 90 de cm, pentru a evita eventualele accidente ce s-ar putea produce din cauza traficului greu.

Primarul municipiului, reședință de județ declară că, situația este destul de gravă mai ales pe strada I. L. Caragiale unde conducta se află la doar câțiva centrimetri în pământ. „Le-am solicitat celor de la E.ON Gaz să ia măsuri sau măcar să asigure asistența de specialitate în ceea ce privește așezarea acestor conducte la adâncimea prevăzută de normele legale. Am vorbit în mai multe rânduri cu domnul Vasile Andreica dar am ajuns la concluzia că nu am cu cine colabora. Conducerea E.ON Gaz Satu Mare nu se grăbește să colaboreze cu firma care execută lucrările de modernizare în zonă. Oamenii mă înjură și spun că primarul e de vină. Vedeți și dumneavoastră că nu e așa. Lucrările sunt blocate de două săptămâni deoarece cei de la E.ON Gaz nu vin să-și facă treaba. Aici este vorba de o investiție de un milion de euro, iar noi stăm pe loc”, spune primarul.

În consecință, firma care execută lucrările de modernizare a drumurilor de pământ din acea zonă avansează destul de greu înregistrând întârzieri considerabile. „Văzând că nu am cu cine colabora l-am contactat pe directorul regional de la Cluj al E.ON Gaz care va veni la Satu Mare pentru a rezolva problema. „De două săptămâni, domnul Andreica pur și simplu frânează lucrările. Va vedea și dumnealui ce pățesc frânarii. De acum încolo așa vom proceda cu toate firmele sau instituțiile care țin piciorul pe frână în relație cu Primăria”, a declarat Dorel Coica.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente