sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăsusColonelul Gheorghe AVRAM a predat comanda locotenentului colonel Ovidiu Adrian Popa

Colonelul Gheorghe AVRAM a predat comanda locotenentului colonel Ovidiu Adrian Popa

Ceremonia militară organizată cu ocazia predării-primirii comenzii Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare a avut loc joi, 12 iunie  a.c. începând cu ora 12.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

In prezența domnului colonel Ștefan Constantin, șeful Direcției Cabinet din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, activitățile s-au  desfășurat în spiritul tradițiilor militare naționale și în conformitate cu regulile protocolare, la acestea participând întregul efectiv al comandamentului, precum și toți comandanții subunităților subordonate.

La ceremonial au luat parte domnul dr. Eugeniu Avram, prefect al județului Satu Mare,  domnul Adrian Ștef, președinte al Consiliului Județean,  domnul dr. Dorel Coica, primar al municipiului Satu Mare. De asemenea au luat parte la ceremonia militară comandanții și șefii instituțiilor din segmentul ordine, siguranță publică și securitate națională și alți colaboratori apropiați din județul Satu Mare, precum și cadrele în rezervă și retragere care au iubit această unitate și personalul ei.

Activitatea a început cu prezentarea onorului și raportului, trecerea în revistă a formației urmată de intonarea Imnului Național.

În cadrul ceremoniei domnul colonel AVRAM Gheorghe a  predat comanda  și drapelul de luptă domnului locotenent colonel Ovidiu Adrian POPA. Sub faldurile drapelului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare și-a îndeplinit cu onoare sarcinile încredințate. Drapelul a fost preluat de domnul locotenent colonel OVIDIU ADRIAN POPA, împuternicit în funcția de inspector șef de către Inspectorul General al Jandarmeriei Române, domnul general maior doctor Mircea OLARU, după o activitate  desfășurată vreme de 24 de ani în slujba patriei.

În cadrul ceremoniei, domnul  colonel Ștefan Constantin din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a adresat câteva cuvinte de mulțumire din partea Inspectorului general al Jandarmeriei Române, domnul general maior doctor Mircea OLARU, domnului colonel Gheorghe AVRAM pentru întreaga activitate desfășurată în instituție, activitatea  continuând cu  alocuțiuni rostite de invitați, cadre active sau în retragere.

În semn de recunoștință, noul inspector șef, lt. col. Ovidiu POPA a înmânat din partea cadrelor unității, fostului comandant un HRISOV DE   CINSTIRE și un permis de acces permanent în unitate.

Activitatea s-a finalizat cu defilarea gărzii de onoare constituită din formațiuni de ofițeri și subofițeri jandarmi.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente