vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomico-socialComisarii Gărzii de Mediu au aplicat în luna septembrie amenzi în valoare...

Comisarii Gărzii de Mediu au aplicat în luna septembrie amenzi în valoare de 25.000 de lei

Comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare au aplicat în luna septembrie 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 25.200 lei.

În luna septembrie 2022, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu, a efectuat un număr total de 122 de acțiuni de inspecţie și control, din care 25 inspecții planificate la obiective care fac obiectul legislației privind emisiile industriale și pentru verificarea gestionării deșeurilor de către operatori economici și unități administrativ-teritoriale din județ, precum și 97 de inspecții neplanificate, după cum urmează:

– 6 inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare

– 10 inspecţii pentru rezolvarea unor reclamaţii,

– 29 de inspecţii dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu

– 3 inspectii pentru verificarea modului de realizare al obligatiilor stabilite la încetarea activităţii

– 1 inspecție la obiective noi

– 48 inspecții cu alte autoritati

În urma acestor controale, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 25.200 lei. În toate situațiile, pe lângă acțiunile coercitive amintite, comisarii au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea deficiențelor constatate

Principalele acțiuni de inspecție au vizat verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deseurilor și a gradului de atingere a obiectivelor de reciclare pentru anul 2021. De asemenea au fost efectuate acțiuni de verificare la PTF Petea în colarobare cu Poliția de Frontieră, privind legalitatea transferului de deșeuri.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente