vineri, aprilie 26, 2024
AcasăreportajeComorile (ne)știute ale Sătmarului - „Biserica Nemților”- Batarci

Comorile (ne)știute ale Sătmarului – „Biserica Nemților”- Batarci

Printre neștiutele comori ale Sătmarului se află și „Biserica Nemților” de rit romano- catolic din Batarci. Lăcașul de cult se află chiar pe strada Nemților. Puțină lume știe că înaintea primului război mondial, mai exact în anul 1910 un grup masiv de coloniști germani s-au stabilit la Batarci.
Erau 65 de familii care atunci își căutau o viață mai bună în Țara Oașului. Astăzi, desigur acest traseu s-a inversat. Prin uriașe eforturi, această comunitate și-a ridicat o biserică din piatră, un monument unic în județul Satu Mare, de o frumusețe și stranietate aparte, dar care din păcate, a fost neglijată sau chiar ignorată de autorități.
Nemții, oameni pricepuți în ale zidăriei au terminat construcția acestei biserici în anul 1938, iar în anul 1939 aceasta a fost sfințită.
Anul 1944 va însemna și sfârșitul vieții acestei comunități din Batarci, pentru că cele mai multe familii germane au plecat de aici de teama represaliilor care urmau să vină pentru etnicii germani din România.
Anii care au urmat nu au însemnat altceva, decât pași înceți dar siguri, spre ruină și neantizare. Dar până la urmă acest frumos edificiu de cult a avut noroc deoarece urmașii celor plecați, stabiliți în Austria și Germania, sub îndrumarea preotului de pioasă aducere aminte, Paul Czepeczauer din Tarna Mare au renovat în anul 2004 această biserică abandonată de peste 60 de ani, reparând acoperișul și înlocuind geamurile. Biserica a rămas în picioare, dar din păcate după moartea preotului Czepeczauer, acest monument pare a fi acum abandonat.
Poate că o reluare a legăturilor cu urmașii nemților plecați ar putea revitaliza această biserică și atunci Biserica Domnului ar prinde iarăși viață și printr-un minimal efort local și județean, lăcașul acesta frumos ar putea intra într-un circuit turistic interesant, ca simbol al rezistenței credinței.
O biserică de piatră și o credință asemenea ei: statornică, dârză și nepieritoare.

Felician POP

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente