joi, martie 28, 2024
AcasăsusComunele sătmărene au primit bani de la Consiliul Județean

Comunele sătmărene au primit bani de la Consiliul Județean

Luni, 8 septembrie, în cadrul ședinței de Consiliu Județean, consilierii județeni au repartizat comunelor din județul Satu Mare suma de 2 milioane de lei, bani economisiți din alte proiecte.
În condițiile în care banii pentru construirea noului sediu al Primăriei din Tășnad și a stațiunii balneare de la Beltiug sunt asigurați de Ministerul Dezvoltării Regionale, sumele destinate inițial acestor proiecte, având ca sursă bugetul Consiliului Județean (CJ), au devenit disponibile. „Acești bani îi ajută pe primari să astupe gropile din bugetele proprii” a declarat vicepreședintele CJ, Mircea Govor.
Mircea Govor a subliniat faptul că fiecare localitate a primit în medie 30.000 de lei. „Orașul Livada a primit o sumă mai mare pentru repararea urgentă a acoperișului căminului cultural care s-a surpat recent”, a subliniat Govor. Totodată, comunelor Acâș, Bârsău și Valea Vinului le-au fost alocate sume mai mari pentru extinderea rețelei de curent electric.
„Sumele au fost împărțite în mod egal între localități, desigur, cu anumite ajustări, fără a se face vreo discriminare în funcție de apartenența politică a primarilor”, spune vicepreședintele CJ.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente