vineri, aprilie 19, 2024
AcasăsusPeste 16.000 de elevi vor beneficia de rechizite prin programul social ”Rechizite...

Peste 16.000 de elevi vor beneficia de rechizite prin programul social ”Rechizite școlare”

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a finalizat licitația pentru achiziționarea rechizitelor școlare pentru anul școlar 2014-2015, fără contestații din partea celor șapte operatori economici participanți la licitație. Pentru anul școlar 2014-2015, se estimează un număr de  aproximativ 16.500 de elevi, care vor beneficia de pachetul de rechizite prin programul social “Rechizite școlare”. Distribuirea pachetelor de rechizite,  către unitățile de învățământ, va avea loc imediat după expirarea termenului de depunere și evaluare a dosarelor solicitanților, acesta fiind de două săptămâni de la începerea cursurilor.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin (1) din O.M.E.C.T nr. 4385 / 07.06.2012 privind aprobarea componenței pachetelor de rechizite școlare ce se acordă elevilor și a metodologiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 126/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, sumele repartizate inspectoratelor școlare și nivelul maximal de preț al pachetelor cu rechizite școlare se stabilesc anual, pe baza numărului real de beneficiari din anul școlar precedent și a estimărilor transmise de către inspectoratele școlare. Valoarea maximă, în anul școlar 2014-2015, a fiecărui pachet de rechizite școlare este în sumă de 25 lei/pachet/elev din învățământul primar și 30 lei/pachet/elev din învățământul gimnazial. Pentru județul Satu Mare  a fost alocată suma de 358.640 lei.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, pot beneficia de programul social “Rechizite școlare”,  elevii care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care frecventează cursurile de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Pentru a beneficia de programul “Rechizite școlare”, părintele sau tutorele legal al elevului va depune, la unitatea școlară la care elevul este înscris, în termen de 5 zile de la data începerii cursurilor noului an școlar, cererea însoțită de toate actele doveditoare privind venitul net lunar pe membru de familie.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente